Culmea tupeului: ,, Greșeala a fost când a fost schimbat Flavius Stoican”

Stiri Dinamo

Scris de:

Steliano Filip este unul dintre jucătorii cu evoluții submediocre în dubla de la barajul cu Universitatea Cluj.

După ce în tur a fost titular, Filip a fost doar rezervă în returul de pe Dinamo, însă jucătorul continuă să aibă un tupeu fără margini. Deși a retrogradat cu Dinamo, Filip nu se consideră în niciun fel vinovat pentru situație și spune că de fapt greșeala a fost schimbarea lui Stoican cu Uhrin.

Filip spune că nu va mai continua la Dinamo din sezonul următor, când salariul său foarte mare, unul din cele mai mari din lot, nu va putea fi susținut în liga secundă:

Sunt supărat, nu ne doream să ajungem în această situație. Este greu de digerat retrogradarea cu Dinamo. Și când a fost mai bine, dacă a fost vreodată, tot am fost acuzat. Am dezamăgit multă lume și îmi pare rău. Este normal să fiu unul dintre cei mai acuzați, fiind și unul dintre cei mai vechi, îmi asum. Nu am ce să-i răspund lui Giani Kiriță, prefer să mă abțin. De la faza cu Mircea Rednic nu mai vorbesc cu el, m-a amenințat.

Nu cred că a fost vreun jucător să nu se pregătească cum trebuie. Principalii vinovați suntem noi, orice s-ar fi întâmplat în afara terenului nu contează, noi suntem de vină. Cu tot respectul pentru Dusan Uhrin, greșeala a fost când a fost schimbat Flavius Stoican. El ne-a unit pe toți. Nu s-a ținut cont că Flavius (n.r. Stoican) nu a avut niciodată tot lotul pe mână. Domnul Zăvăleanu este singurul pe care l-am simțit alături mereu de echipă. Din DDB s-a făcut schimbarea lui Stoican, din cauza unor orgolii.

Nu s-a pus problema excluderii din lot, am avut un antrenament în care am pregătit fazele fixe, eu și alți coechipieri nu am participat. După antrenament am vrut să am o discuție cu antrenorul, el mi-a răspuns că nu știe dacă voi juca și mi-a reproșat atitudinea. Puteți să-mi reproșați orice, dar nu lipsa de atitudine. Așa cum sunt eu slab, bun știu ce înseamnă Dinamo.

Am discutat foarte puțin cu Răzvan (n.r. Zăvăleanu) , nu am discuții cu alte echipe. A fost un interes în iarnă, cred că este și acum, dar e greu să se plătească o sumă de bani pentru mine. M-am oferit să renunț la ultimele două salarii.

Foarte mulți din echipă, înainte cu două zile m-au întrebat dacă am semnat cu U Cluj. Mai am un an contrat, mă voi prezenta la reunire, deci trebuie să rămân. Știu că am un salariu mare, iar Dinamo nu au cum să mă plătească în Liga 2. Am primit mesaje urâte la adresa fiicei mele, la fel și Cosmin Matei. E probabil să plec”, a delcarat Steliano Filip la Digi Sport.

Reîncepe circul cu Filip

Ce buget a avut U Cluj sezonul trecut. Jucători de la Dinamo pe lista lor

loading...

Lasă un răspuns