Steliano Filip este unul dintre jucătorii care au cele mai mari salarii din lot.
Salariu total nejustificat, în condițiile în care Filip a fost unul dintre cei mai slabi dinamoviști în dubla de la barajul cu Universitatea Cluj. În următorul sezon, Filip nu va mai continua la Dinamo, lucru pe care și Zăvăleanu l-a afirmat zilele trecute.
În iarnă, Filip a fost aproape să plece de la Dinamo în mai multe rânduri, dar în final Răzvan Zăvăleanu nu a cedat și nu l-a lăsat pe Filip să plece liber, așa cum cerea jucătorul, care era și în afara antrenamentelor în acea perioadă, tocmai din acest motiv. Acum se pune din nou problema plecării.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui Dinamo, nu este dispus să-l lase liber pe Filip, dorind ca formația să primească bani în schimb transferului. Astfel, cele două părți încearcă să ajungă la un consens.
De partea cealaltă, neplătit de două luni, Filip vrea să plece cu orice preț de la Dinamo și le-a făcut șefilor o propunere. Steliano e gata să renunțe la restanțe pentru a pleca gratis. În sezonul recent încheiat, Filip a bifat 25 de meciuri în toate competițiile, reușind 4 pase de gol.
,,Sunt contracte de 8.000-9.000 de euro. Jucătorii respectivi nici nu cred că își vor mai dori să rămână la Dinamo. Sunt doar vreo trei jucători. Unul singur mai are un contract în desfășurare. Voi vorbi cu el și voi vedea care sunt intențiile lui. Dacă vrea să rămână în continuare să ajute echipa în condițiile unui remunerații corespunzătoare pentru Liga a 2-a, vom discuta. Dacă nu, ne vom despărți amiabil”, Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo.
Ce jucători și-au manifestat interesul să continue
Tinerii crescuți de Dinamo vor avea mai mari șanse să rămână în club, dar nu va fi suficient, Dinamo va avea nevoie și de jucători cu experiență, care să pună umărul la promovare.
Gabriel Torje si Mirko Ivanovski sunt doi dintre jucatorii care si-au manifestat dorinta de a continua la Dinamo, dupa cum a declarat si Razvan Zavaleanu, probabil vor fi discutii in perioada urmatoare cu cei doi, pentru a vedea care sunt pretentiile financiare.
,,Sunt jucători cu care am discutat și care și-au manifestat dorința de a rămâne la Dinamo. De exemplu, Mirko Ivanovski. Urmează să discutăm cu fiecare jucător. Avem o listă de jucători care au contracte în derulare și nu se pune problema ca Dinamo să rămână fără ei.
Am avut o discuție cu Steliano Filip. Am ajuns la concluzia că din vară aceasta nu va mai continua. Așteptăm o ofertă pentru el. Gabi (n.red. Torje) are contract în continuare, dar depinde de ce se va întâmpla cu antrenorul. Cu Gabi ne putem înțelege. Este dinamovist și nu cred că banii sunt atât de importanți pentru el în acest moment.
Lui Morar i-a expirat contractul. Cosmin Matei a avut foarte multe oferte. El alesese să continue cu Dinamo. Nu vreau să le spun jucătorilor să rămână în Liga 2, dacă valoarea le permite să joace în prima ligă.
Eșanu e un băiat deosebit. Nu aș vrea să arunc cu niște vorbe ca să îi fac rău. Am vorbit cu el. Era dărâmat. Sper să își revină. E un portar cu valoare. Dacă va depăși unele probleme, va reuși să apere la un nivel bun”
Pe lângă cei menționați, mai sunt câțiva jucători care ar dori, în funcție de ofertele venite din club:
,,Grădinaru și Moura au zis că ei se mai gândesc, dacă vrem și noi. Tomozei va continua și el, a semnat. O situație deosebită este cea a lui Eșanu, portarul atât de acuzat după baraj, el a precizat că dorește să rămână, să ajute, dar acest lucru va depinde de noul antrenor”, au transmis oficiali din club pentru GSP.