Meciul revirimentului. Meciul fără așteptări. Meciul la care, în sfârșit, Dinamo are antrenor pe bancă.
E sâmbătă după-amiază iar în Ștefan cel Mare, într-un Octombrie negru, soarele îi biciuiește pe cei prezenți la T2, încântă cu razele sale din când când o asistență firavă în PCH, pâlcuri-pâlcuri la T0 și în celelalte zone ale stadionului.
Puțin peste 1000 de spectatori ce au intrat pe porțile prea ruginite și prea demult depășite de vreme, ale unui stadion ce își așteaptă cuminte, ultima suflare.
Într-o liniște deplină, realizăm că au trecut 21 de ani. O generație de tineri, ce ar fi trebuit să simtă, să vadă , să guste din tot ce a însemnat UNICUL CĂPITAN! Nu am putut decât să îmi ascund sub ochelarii de soare privirea către cer și în gând, un simplu: Odihnește-te în pace, Căpitane!
Așteptarea a luat sfârșit. Mircea Rednic a venit!
Încă de la intrarea echipelor pe gazon, Mircea Rednic a fost cel care a ridicat audiența în picioare. A pus la treaba palmele celor prezenți, a mișcat vocile celor ce l-au așteptat cu brațele deschise, le-a dat încredere celor mai sceptici. Meciul începe într-o notă surprinzătoare pentru noi. Deschidem scorul rapid și inevitabil ne întrebam: “Cât timp a trecut de când nu am mai marcat din acțiune?”
2 luni de chin, de jale, de neputință
După aproape 2 luni marcăm din acțiune și arătam altceva. Arătam atitudine, arătam un pic mai bine pe partea stânga a defensivei o dată cu revenirea lui Filip acolo, prezentăm carențe mari în continuare pe dreapta unde Radu aleargă haotic și lipsit de susținere, prezentăm carențe iremediabile, după părerea mea,
în zona centrală la Ricardo Grigore.
Încep erorile, însă conducem. Jocul curge bine, Itu bun prin dăruire, Ivanovski un vârf care ușor ușor începe să prindă contur în atac. Foarte bun la jocul fără minge. Întorcându-mă un pic la Cătălin ITU, cred că ar fi în real câștig dacă ar învață și ar simți momentul pasei decisive. Pierdem câteva oportunități bune de contraatac tocmai pe aceste sincope de pasă filtrantă și dată la timp. Un tempo în minus care în fotbalul modern înseamnă șansă de reușită în poarta adversă.
Colac peste pupăză, sau dacă vreți “în cinstea eroului căzut în cazul celor cu puțină burtică, în primul minut din prelungirile primei reprize piticul nostru inimos insistă la o minge, așa cum în trecut CĂTĂLIN ar fi făcut o alunecare în minutul 90 la scorul de 5-0 pentru noi, și reușește să îi scoată arbitrului din buzunar cartonașul roșu. Un pic cam drastic la un astfel de duel, dar acoperit de regulament.
Avantaj numeric, gol în plus pe tabelă, 45 de minute în față
Timpul de odihnă a scos de la cabine un Dinamo cu temele făcute și bineînțeles cu un singur gând. Contraatac și închidem meciul. Prindem un astfel de moment prin Stelian Filip care după părerea mea a făcut cel mai bun meci de când a revenit la Dinamo și înscriem pentru un 2-0 din penalty prin Sorescu, de asemenea, cu un alt joc față de ce a arătat în ultimele 7 etape.
Paradoxal, avantajat din toate perspectivele, Dinamo se stinge imediat din presing, din pasat simplu și din posesie. Lăsăm adversarul să vină peste noi în inferioritate numerică și suntem taxați la câteva minute după desprindere. Greșeala de începători a lui Ricardo Grigore care în loc să facă el alunecarea decisivă îl lasă pe adversar sau mai bine zis îl invită să o facă.
Pierderea luciditățîi în momentele cheie, lipsa unui tonus fizic constant denotă că ceea ce s-a lucrat înainte a fost insuficient. T2 erupe și devine un vulcan la ratarea rarisimă a lui Moldoveanu. Cum ai putut Robert? Și copilul de mingi din spatele Porții ar fi dat în ea cu sete. Recunosc și în momentele în care scriu, tensiunea crește. E inuman! E incredibil! Caz de targă, cum bine puncta și colegul Cătălin.
A fost momentul decisiv al jocului? Într-o proporție foarte mare, da. Deși ai avut o nouă șansă să închizi meciul la bara lui Amzar, fotbalul te pedepsește când nu îl tratezi cu respect. Suntem egalați la ultima fază de o echipa UTA Arad care are un bun tehnician pe bancă și mai presus de toate are suficient oxigen în plămâni printr-o pregătire fizică exemplară.
Rămânem cu ochii-n soare după 97 de minute și cu speranța că acele raze rătăcite dincolo de Floreasca la final, vor reprezenta peste 2 săptămâni atuurile din mânecile lui Mircea Rednic, cel venit cu sufletul și inima.
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!