Dusan Uhrin își atrage partea de critici după eșecul înregistrat la barajul de menținere în Liga I.
Printre deciziile puțîn bizare se numără și cea de a nu-i acorda nicio șansă lui Azankpo, după revenirea în teren a atacantului african.
Atacantul originar din Benin se va întoarce în ligile inferioare din Franța, la Dunkerque. Africanul este trist la gândul că Dinamo a retrogradat în acest sezon, însă arată cu degetul către antrenorul Dusan Uhrin Jr., cel care nu l-a folosit mai mult în acest final de sezon. Chiar dacă s-a accidentat la debut, Azankpo a revenit și s-a antrenat cot la cot cu colegii săi. Cu toate acestea, a fost considerat ”inutilizabil” de Uhrin.
”Îmi pare rău de retrogradare. Este o situație foarte tristă. Totuși, acest antrenor m-a omorât. Nu m-a băgat să joc, deși mă antrenam cu echipa și am tras din greu la antrenamente. Pentru nimic, se pare. Mi-a oferit 25 de minute, am jucat bine, am marcat, am mai contribuit la 2 goluri, dar după n-am mai fost luat în lot. Nimeni nu a înțeles motivul. Mi s-ar fi părut normal să-mi ofere mai multe șanse. Nu am venit aici în vacanță, aveam nevoie să joc și sunt convins că aș fi ajutat echipa!
Acum sunt la echipa națională, mă concentrez pe următoarele două meciuri contra naționalelor Senegalului și Mozambicului. În acest moment, aceste partide reprezintă cel mai important obiectiv pentru mine!”, a declarat Serge Desire Azankpo, conform playsport.ro.
După ce s-a accidentat la debut, într-un meci cu FC Botoșani, pe 7 februarie, Azankpo mai bifat următoarele minute pentru ”câini” la două luni și jumătate distanță! A marcat un gol și a contribuit la altele două, în victoria contra celor de la Academica Clinceni, scor 5-1.
Culmea tupeului: ,, Greșeala a fost când a fost schimbat Flavius Stoican”
Ce buget a avut U Cluj sezonul trecut. Jucători de la Dinamo pe lista lor