Sergiu Hanca a marcat golul care mentine pe Dinamo in lupta pentru play-off, iar la final acesta a spus ca urmatoarele doua partide sunt ca niste finale.
„Sunt trei puncte foarte importante care ne menţin în lupta pentru play-off. A fost dificil, pentru că ne-au surprins cu un presing avansat. Mai avem două finale, sper să le câştigăm şi să ne calificăm în play-of” a declarat autorul unicului gol al duelului transmis ÎN DIRECT de Digi Sport.
Mijlocașul de 24 de ani a vorbit și despre impactul lui Cosmin Contra în scurta perioadă de timp de când „Guriță” a preluat formația din Ștefan cel Mare.
„Domnul Contra e un bun motivator, s-a văzut cum am ieşit de la cabine în a doua repriză. Asta e atitudinea pe care trebuie să o avem mereu. La pauză am schimbat sistemul şi asta s-a văzut. Era un meci pe care trebuia să îl câştigăm, dar de multe ori, când îţi doreşti ceva foarte mult, nu îţi iese” a concluzionat fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,25 milioane de euro.