AcasăStiri DinamoConcluziile lui Stoican după victoria convingătoare! Ce l-a mulțumit

Concluziile lui Stoican după victoria convingătoare! Ce l-a mulțumit

Dinamo a obținut prima victorie din 2022 și doar a patra a sezonului, 4-0 în Ștefan cel Mare, în fața unui Gaz Metan aflat în ”moarte clinică”.

Ivanovski, Bordușanu și Torje, intrat după pauză, cu o dublă, au consfințit succesul lui Dinamo, iar ”câinii” s-au apropiat la șase puncte de medieșeni. Flavius Stoican, antrenorul alb-roșilor, aflat la primul succes din noul mandat în ”Groapă”, a rămas modest la flash-interviu și, chiar dacă Gaz Metan nu a pus nicio problemă, a declarat că partida nu a fost atât de ușoară pentru elevii săi precum o arată rezultatul final.

”Trei puncte importante. Mă bucură faptul că am tratat foarte serios meciul, mă bucură că Bordușanu a marcat primul său gol, mă bucură că Gabi Torje a reușit să marcheze o dublă, Matei și Ivanovski au arătat bine. Suntem pe un drum bun, dar trebuie să fim atenți și să nu cedăm.

Au avut momente bune de joc (n.r.- cei de la Gaz Metan), au încercat, nu a fost atât de ușor cum o arată scorul. Am avut 2-0 la pauză, am avut o discuție în vestiar, le-am spus că e un scor periculos și nu voiam să facem din nou un cadou.

Dinamo avea nevoie de o victorie, de goluri. Suntem pe drumul cel bun, dar nu trebuie să ne luăm nasul la purtare. Cât au suferit jucătorii de-a lungul timpului pe greșelile lor, ar fi păcat dacă nu am continua cu încredere. Vreau să fim conștienți că fără sacrificii și muncă nu putem face minuni.

Suntem conștienți de importanța meciului (n.r.- cu Rapid), jucăm pe Arena Națională, cu siguranță o să facem un meci mare. Rapid pleacă favorită, dar galeria o să ne împingă de la spate. Acești băieți au nevoie de sprijin. Ne dorim, dar trebuie să fim realiști. Nu jucăm singuri, trebuie să fim mai buni decât adversarii. Facem tot ce ne stă în putință să salvăm Dinamo de la retrogradare.

Atât timp cât există concurență, crește valoarea individuală. E important ca fiecare să aibă și realizări personale. E o stare de normalitate, e o atitudine bună, sunt prietenii, dar trebuie să avem și realizări pe teren”, a spus Flavius Stoican.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare