Dinamo s-a impus în deplasarea de la Clinceni împotriva Unirii Slobozia, scor 3-1, într-un meci extrem de important pentru echipa noastră.
O victorie de care aveam mare nevoie. Nu era o criză de rezultate la Dinamo, dar era evident că diferența de puncte față de locurile 7-8 urma să scadă, după trei remize consecutive. Dinamo a avut o serie foarte grea în campionat, cu trei adversari din zona de play-off, dar, așa cum spuneam și ieri, acum a venit rândul nostru.
Un adversar incomod
Dinamo a întâlnit o echipă promovată la finalul sezonului trecut, o formație incomodă, mai ales pe teren propriu. U Cluj, CFR Cluj, Sepsi și FCSB au pierdut puncte la Clinceni în fața celor de la Slobozia. A fost o victorie muncită, chiar dacă scorul final nu reflectă complet dificultatea meciului.
Atmosferă de meci acasă
Micuța arenă din Clinceni a fost neîncăpătoare aseară. După estimările mele, peste 2.000 de fani dinamoviști au fost prezenți la T1 și în peluză, cântând pe toată durata partidei. PCH a fost în peluză, DNL și SUD la T1, iar atmosfera a fost ca la un meci de pe teren propriu. Deși stadionul nu respectă rigorile Superligii, trebuie să ne amintim că și noi am fost acolo în singurul sezon petrecut în Liga 2.
Hakim, renăscut
Puțini mai așteptau un impact din partea lui Hakim Abdallah, după seria neconvingătoare din ultimele luni. După un start bun de sezon, accidentarea suferită în meciul de Cupă de la Voluntari l-a scos din ritm și din formă. Dar aseară a primit o șansă și a profitat din plin: a avut o bară, a marcat de două ori și a fost foarte activ. Acest meci poate fi un moment-cheie pentru el. A ajuns la patru goluri în campionat, iar acum depinde doar de el dacă va continua să marcheze. Cel puțin pentru o perioadă, își va păstra locul de titular.
Kopic, inspirat
Antrenorul lui Dinamo a avut inspirație în meciul de ieri. În primul rând, a simțit că Hakim merită o șansă, un semnal clar și pentru colegii săi că, dacă dai totul la antrenamente, îți vine rândul și în meciurile oficiale. De asemenea, Kopic a fost inspirat în momentul schimbării lui Milanov cu Pop, un jucător ofensiv care a contribuit la împingerea liniilor adverse.
Banca suferindă
Partea mai puțin plăcută: nu stăm bine la capitolul bancă de rezerve. Avem puține soluții, mulți juniori, doi portari de rezervă. Nu așa ar trebui să arate lotul unei echipe de play-off. Totuși, din fericire, se pare că lucrurile se vor schimba în zilele următoare.
Gazon „a la Arc”
Ne-am răsfățat în prima etapă la Craiova, pe un gazon impecabil, dar în ultimele două etape, cu U Cluj și Slobozia, terenurile au lăsat de dorit. Gazonul de la Clinceni nu a fost o surpriză, însă problema este că ne confruntăm săptămână de săptămână cu astfel de suprafețe. Totuși, vorbim de un stadion comunal – de înțeles. Pe Arcul de Triumf, însă, nu e chiar de înțeles.
Probleme la fazele fixe
Nu am reglat deloc acest aspect. Am avut nouă cornere, dar în prea puține momente am creat pericol real. Execuțiile sunt prea slabe, în primul om sau la prima bară, fără forță. Am avut talie – Marginean, Boateng, Gnahoré și Hakim – dar degeaba, nu am profitat.
Un adversar greu de desfăcut
Unirea Slobozia nu are un joc elaborat, dar știe să se apere. Defensiva lor s-a grupat în 30 de metri, iar găsirea unor breșe a fost complicată. Singurele soluții au fost centrările și șuturile deviate – ceea ce s-a și întâmplat.
Pas uriaș spre play-off
Cel mai important: am câștigat și am ajuns la 41 de puncte. Suntem foarte aproape de borna de 45 de puncte, pe care am menționat-o anterior. Sepsi a remizat, iar acum avem șapte puncte avans. Rapid și Petrolul au meciuri grele, așa că putem ajunge la o diferență semnificativă față de locul 7, cu doar șase etape rămase. Desigur, trebuie să luăm fiecare meci în parte, dar Dinamo are un program favorabil, jocul convinge, iar echipa este în formă!