Nicolae Badea a reușit să revină în prim plan și indirect a devenit un element de bază în tranzacția în care fostul acționar majoritar, Dorin Serdean, a cedat acțiunile către Red&White Management.
O negociere care a avut loc la sediul Computerland, ca pe vremuri,nu? Toate drumurile duc la Computerland conform declarațiilor și informațiilor pe surse, a avut un rol important în această tranzacție. Inevitabil, odată cu venirea comunicatului oficial din partea clubului, au apărut întrebările din partea suporterilor: ,,Care este legătură cu Nicolae Badea?”
Implicarea actualului acționar minoritar este evidentă, chiar el a transmis ieri în spațiul public cât se poate de clar, a lăsat de înțeles că fără implicarea lui nu ar fi avut loc această tranzacție, mai ales că aliatul său în lupta împotriva planului de reorganizare depus de RTZ, era chiar Dorin Serdean. Nicolae Badea l-a convins pe Serdean să cedeze acțiunile. Versiunea neoficială.
Ce a șocat puțin ieri a fost modul în care a pus la punct pe toată lumea, pe RTZ, DDB-APCH, cam tot ce a prins în calea lui. Pe Zăvăleanu l-a făcut praf, DDB-ului i-a trasat ce are de făcut în continuare în viața echipei, a trasat până și obiectivele principale pentru noii acționari. Știu că unii suporteri chiar au fost deranjați de faptul că am pus declarațiile acționarului minoritar, dar nu cred că putem ignora implicarea lui și modul în care pune problema. Este parte din viața noastră!
A spune despre Nicolae Badea că este un personaj controversat, este prea puțin. Cred că a trecut de mult dincolo de stadiul de controversat, deoarece în ultimii ani a acționat într-un mod în care a lăsat impresia că îl interesează doar propriul interes, mai puțin cel al clubului. Situația cu stadionul și mesajul subliminal transmis acum 3 săptămâni ,,mai vedem noi cu stadionul”, povestea cu sigla și numele din primăvară, palmaresul, cina cea de taină. Am spus doar câteva din subiectele care au revoltat suflarea dinamovistă în ultimele 12 luni.
Aici o să îmi spun și eu punctul de vedere. Influența lui Nicolae Badea nu a fost dictată de procentele deținute în club, faptul că va fi diluat la un moment dat, nu contează, atâta timp cât este în club, cât este în anturajul clubului, cât deciziile importante din viață clubului au un telefon în prealabil la Computerland, el va fi în viața echipei Dinamo, cu 3,5,7, 2 %. Irelevant!
Pare că suntem în povestea cu puntea, gustul amar îl resimțim, însă cheia nu este la noi, noi suntem suporteri, Nicolae Badea nu va mai fi niciodată apreciat sau iubit de fanii dinamoviști, aici îmi permit să vorbesc puțin și în numele vostru. Totul depinde de noii acționari, de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, dacă ei își vor asocia mult imaginea cu Nicolae Badea, Red&White Management este partea direct implicată în discuțiile cu Nicolae Badea.
Dacă tot vorbim de un nou tip de management, dacă vor o altfel de abordare, dacă vor dori ruperea de trecut, atunci să acționeze în acest sens. Dacă nu va fi așa, cu siguranță vor fi foarte mulți fani dezamăgiți și sceptici cu privire la tot ce se întâmplă la Dinamo, imaginea lor va avea de suferit în fond, dar mai rău, imaginea clubului! Totul depinde de ei.
Faptele vor vorbi de la sine, nu cred că o conferință de presă va lămuri acest aspect, nu ne rămâne decât să așteptăm, să vedem exact care va fi abordarea acum, în următoarele luni, dar și în următorii ani.
HAI DINAMO!