Capul sus, cainilor! Am pierdut un trofeu. Asa, si? Ce reprezinta asta pana la urma? O incununare materiala a efortului depus intr-o competitie. Dar noi NU avem nevoie de o tinichea ca sa ne aminteasca cine suntem. Da, poate ca un trofeu arata bine in vitrina clubului, si ne hraneste orgoliul. Dar eu cred ca am castigat lucruri mai importante seara trecuta. Mai important decat castigarea Cupei a fost faptul ca am jucat, am cantat si am luptat pentru raposatul Patrick.
De la premisa asta s-a plecat inainte de meci. “Luptam pentru el”.
Seara trecuta nu a fost pentru noi, nu a fost pentru Cupa, n-a fost pentru galerie. A fost pentru EL. Gandurile tuturor s-au indreptat catre EL. Inclusiv ale rivalilor. (Aveti respectul meu, CFR Cluj!)
Razboiul e departe de a se fi incheiat. O infrangere nu ne doboara, ne face mai puternici. Invatam din greseli si data viitoare noi vom fi cei care vom ridica trofeul catre cer.
Cu un an in urma am castigat un antrenor. El ne-a castigat o echipa. Echipa va castiga trofee, dar are nevoie de timp. Evolutia lui Dinamo in ultimul an a fost clar pe o panta ascendenta. Si pentru a ramane asa, avem nevoie de continuitate.
Si mai avem nevoie sa castigam o lupta: cea de la TAS.
Iar daca va simtiti dezamagiti, tristi, nervosi, amintiti-va ceva:
Infrant nu esti atunci cand sangeri
Nici ochii cand in lacrimi ti-s
Adevaratele infrangeri
Sunt renuntarile la vis!
