Ce variante de stadion avem pentru 2023! Ce se întâmplă cu Arcul de Triumf

Stiri Dinamo

Scris de:

Luna februarie va aduce și primul meci oficial al anului, ne apropiem de momentul în care o vom vedea pe Dinamo evoluând într-o partidă din campionat.

Unirea Constanța este adversara, dar nu se știe încă unde se va juca meciul. Suporterii dinamoviști își doresc să o vadă pe Dinamo pe stadionul ,,Arcul de Triumf”, dar nu se știe dacă se va întâmplă asta. Administratorul special al clubului a explicat într-un interviu acordat în sport.ro care este principalul impediment al arenei ,,Arcul de Triumf”:

,,Ne dorim acest lucru, însă depindem de situația financiară a clubului. Un meci organizat acolo, din punctul meu de vedere, este extrem de costisitor. Este, probabil, stadionul cu cel mai mare preț per loc. În urma partidei cu Sepsi, unde am avut, dacă țin minte bine, în jur de 6.000 de spectatori, am reușit să ne scoatem costurile la limită și am ieșit cu un profit de câteva mii de lei.

Din punctul meu de vedere, stadionul este foarte scump, dar dacă suporterii dinamoviști vor reuși să-l umple, putem obține un mic profit la fiecare meci disputat acolo. O să luăm legătura cu cei responsabili să vedem dacă vom reuși să jucăm acolo și în retur. Este una dintre prioritățile mele. Organizarea unui meci acolo costă destul de mult.”, a explicat Vlad Iacob.

Conducătorul lui Dinamo a vorbit despre alternative, mai ales că echipa noastră a evoluat într-un singur meci pe stadionul de lângă mănăstirea Cașin:

,,Noi facem în această perioadă o evaluare a opțiunilor disponibile, sunt destul de restrânse. Sunt puține cluburi care acceptă ca noi să evoluăm acolo. Un element important este starea gazonului, ați văzut că și în Liga 1 sunt foarte puține arene care au un stadion cu un gazon de calitate. Dacă vom găsi un stadion în București care ne va primi și va avea o suprafața de joc în niște condiții acceptabile, atunci vom alege să evoluăm în București sau aproape de București. Dacă nu, pentru noi există soluția Giurgiu, care a fost o variantă foarte bună din acest punct de vedere.

Noi am luat în calcul toate stadioanele din București. Bineînțeles, cu două excepții (n.r. – râde), Giulești și Ghencea. Am discutat cu toată lumea și, din păcate, fie nu am fost primiți pe anumite arene, iar pe altele calitatea gazonului a fost inadecvată pentru ceea ce își dorește staff-ul tehnic.”, a mai spus Vlad Iacob.

loading...

Lasă un răspuns