,,Mi-am propus să joc cât mai mult, să fac și suporterii mândri”
Dinamo va avea un alt portar titular pe final de an, este vorba despre Alexandru Roșca.
Dinamo este într-un proces de creștere, un proces care va necesita timp și efectuarea pașilor corecți până la punctul în care vom putea spune că avem un club puternic. Răbdarea…
Dinamo va avea un alt portar titular pe final de an, este vorba despre Alexandru Roșca.
Cei doi titulari din apărare au fost convocați la lotul național pentru preliminariile Cupei Mondiale.
Secția de baschet a clubului Dinamo a fost în anonimat în campionat mulți ani, dar ultima mutare ar putea fi decisivă pentru ridicarea unui club…
Următorul meci al echipei noastre pe teren propriu va fi disputa cu Sepsi OSK în campionat, pe data de 30 noiembrie.
CS Dinamo este pe locul 3 în seria sa, după ce a acumulat 19 puncte până acum.
În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a discutat despre strategia de transferuri pentru perioada de iarnă.