Dinamo este într-un proces de creștere, un proces care va necesita timp și efectuarea pașilor corecți până la punctul în care vom putea spune că avem un club puternic. Răbdarea tuturor va fi pusă serios la încercare în cadrul acestui proces.
Răbdare limitată!
Ani de zile la Dinamo nu a existat termenul de răbdare, este una dintre cauzele pentru care, atunci când s-a sărit peste etapele de dezvoltare, a urmat un regres care ne-a dus de două ori în pragul falimentului. Am suferit, ca si club, ceea ce in nutritie se cheama efectul Yo-yo.
Ce este de fapt efectul yo-yo?
Efectul yo-yo este o situație foarte comună la persoanele care se luptă să-și mențină o greutate normală. Dietele reptate și nesănătoase conduc la o siluetă sveltă temporară, urmată de îngrășare, din nou la siluetă, apoi acumulare și mai mare de kilograme in plus.
Așa cum persoanele aflate în lupta cu kilogramele, evident nemulțumite de greutatea lor, încearcă tot soiul de soluții magice și rapide pentru a ajunge cât mai repede la greutatea optimă, am avut de-a lungul timpului oameni care au crezut că pot crea perfomanta fară a construi un club menit să susțînă un nivel de performanță. Efectele au fost catastrofale, investițiile făcute la un moment dat „pe repede înainte” au adus de două ori Dinamo în situație de insolvență, la ultima dintre ele a fost nevoie că suporterii să intervină pentru că clubul să rămână în viață. Evident că ne-am bucurat pentru acele performanțe rapide, însă prețul plătit ulterior a fost unul care aproape ne-a pus la pământ.
Suntem într-un proces de creștere pe care evident, că suporteri, îl dorim scurtat și cu efecte rapide, devenim cumva nerăbdători și ni se pare că avem „o veșnicie” de așteptat până să ne batem cu șanse reale pentru următorul titlu. Înțeleg cumva aceasta dorință de a „arde etapele” dar atrag atenția că de cate ori s-a încercat o scurtătură, o cale rapidă, Dinamo a avut de suferit apoi iar efectul Yo-yo ne-a lovit din plin.
Știu că există expresia „la Dinamo nu există răbdare”, dar cred că fiind deja de două ori pățiți, nu cred că ne dorim să cădem din nou în acealeasi gropi.
Ne dorim un Dinamo puternic dar procesul nu vă fi unul ușor, în nici un caz rapid, iar tentația de a arde etapele va apărea la fiecare pas. Prefer însă oricând un Dinamo care să crească sănătos decât unul care să ajungă iarăși să fie ținut la aparate doar de iubirea suporterilor.
HAI DINAMO!