Calculăm-Pe bune!
După egalul dintre CFR și Fcsb suporterii dinamoviști au început să calculeze șansele la titlu. Remarcam ieri, că a trecut mai bine de un cincinal,…
Dinamo este în acest moment pe locul 3, la doar două puncte de a doua clasată și la cinci lungimi distanță față de echipa de pe locul 5. Totuși, cum…
După egalul dintre CFR și Fcsb suporterii dinamoviști au început să calculeze șansele la titlu. Remarcam ieri, că a trecut mai bine de un cincinal,…
Se spune că o minune nu ține mai mult de 3 zile. Pentru Dinamo poate ține mai mult de 3 meciuri, chiar 7 pentru…
Dinamo are un parcurs foarte bun în play-off, fiind în mare formă în acest moment, cu trei victorii consecutive. Cele două play-offuri au semănat, dar…
Odată cu venirea lui Cosmin Contra, mă gândeam dacă voi mai avea ocazia să văd un meci pe stadionul Dinamo în acest sezon.
Suntem, vrem sau nu vrem, robii propriilor obiceiuri. Ne trezim dimineața, ne bem cafeaua, pupăm copii și ce mai găsim prin bătătură, facem asta ca…
Dinamo obține o victorie mare contra celor de la Viitorul, prima victorie după o perioadă lungă de secetă contra echipei antrenate de Hagi .