La Dinamo apar fel și fel de informații despre situațiile contractuale ale jucătorilor, dar și despre interesul unor echipe pentru anumiți jucători.
Recent, cei de la Universitatea Cluj și-au manifestat interesul pentru Dennis Politic, jucătorul lui Dinamo, poate cel mai bun jucător român din acest sezon.
”Este o listă mult mai lungă de potențiali jucători pe care îi analizăm, dar ei vor lua decizia. Îi avem pe cei de care cred că avem nevoie. Nu aș vrea să vă confirm. Este o listă foarte lungă de sportivi. Este și Dennis Politic pe această listă. Dar vorbim despre o listă destul de lungă”
Autor a 6 goluri și 2 pase decisive, Dennis Politic este văzut drept un jucător cu potențial în continuare, dar al cărui viitor la Dinamo este incert.
Din informațiile noastre prezentate zilele trecute, Dinamo nu a activat opțiunea de prelungire a contractului, dar situația este ceva mai complicată. Dinamo poate activa unilateral această clauză doar în cazul în care rămânem în prima ligă, în liga a două nu există această opțiune și depinde de dorința jucătorului de a rămâne la Dinamo.
Aici trebuie renegociat practic cu jucătorul, dar va fi aproape imposibil de păstrat în condițiile în care deja echipe cu pretenții și-au manifestat interesul pentru serviciile lui Dennis.
Darko Velkovski, cel care a acuzat probleme medicale înainte de meciul cu UTA, nu mai are contract cu Dinamo din luna iunie și el poate semna cu orice echipa, Dinamo nu are opțiune de prelungire a contractului.