Care a fost cel mai greu moment din această toamnă

Stiri Dinamo

Scris de:

Ovidiu Burcă a ajuns la Dinamo într-un moment foarte greu.

Antrenorul lui Dinamo a avut multe piedici de când a preluat banca tehnică a echipei, dar a identificat cel mai greu moment din acest sezon de până acum, un meci care a avut loc acum nu foarte multă vreme.

,,Au fost câteva momente grele, un moment foarte greu a fost după meciul de la Iași, ajunsesem foarte aproape de play-off, dacă am fi câștigat, eram foarte aproape. Nu am reușit să jucăm așa cum ne-am fi dorit, am pierdut, ne pusesem multe speranțe, a fost greu să îi capacitez, că nu este nimic terminat, că acestea sunt lucrurile importante în sport, să revii după înfrângeri, să crezi atunci când totul pare pierdut.

Întotdeauna există această teamă de eșec, trebuie discutat, vine din cultura noastră și din modul în care ne educăm copiii. Cea mai importantă lecție învățată, a fost să nu le mai fie teamă de nimic. Dacă joci cu teamă, nu ies lucrurile cum îți dorești. Dacă ieși pe teren și crezi în șansele tale, am învățat lecția curajului, detașării de teama de a pierde un meci.

Sunt atât de convins că a fost învățată lecția, rezultatul de la Brașov a fost elocvent. În momentul când joci cu frâna de mână trasă, este o cutumă a noastră, te gândești la consecințe, decât să fii încrezător și să lupți până la final, astea sunt lucrurile care fac diferența. Meciul de la Brașov m-a făcut să cred asta, că au învățat. Cunosc fotbalul românesc, am trecut și pe la CCJ, am fost în liga a treia, cunosc fotbalul românesc și problematica lui. Din punct de vedere al mentalității, cunosc foarte bine, îi fac să joace liberi, de orice frică și teamă.”, a explicat Ovidiu Burcă la GSP Live.

,,Frică vine din sistemul nostru educațional, nouă ni se spunea ”nu face asta, că te pedepsesc”. Ni s-a strecurat în subconștient teama de a nu face ceva. Foarte puțini oameni sunt cei care încurajează copiii să greșească. Nu este un capăt de lume, tot ce ni s-a inserat nouă de când suntem mici, a fost teamă.”,  Ovidiu Burcă la GSP Live.

CITESTE SI:

Declarații foarte interesante: ,,Regulile si principiile nu le negociezi”

Mesaj din partea lui Ovidiu Burcă,,Eu sunt convins că lucrurile se vor așeza”

loading...

Lasă un răspuns