Dinamo este aproape de a anunța numele viitorului sponsor principal.
Au fost lansate mai multe variante în presă, dar vom afla numele viitorului sponsor principal în următoarele zile, după cum a declarat Andrei Nicolescu în interviul acordat pentru Radio Dinamo1948:
,,Contractul este în negociere, este transmis, eu sper ca până pe 7 iulie să putem să semnăm împreună cu sponosrul principal, să facem un eveniment, o comunicare oficială, lucrurile arată bine și suntem pe ultima sută de metri.”, a transmis Andrei Nicolescu prin intermediul RD1948.
Despre numirea viitorului director de marketing: ,,Ultima discuție este în sensul în care săptămâna viitoare avem 4-5 întâlniri cu cei selectați din listă, îmi doresc ca săptămâna viitoare să avem un om alături de noi, am simțit această lipsă, încerc să fac prin discuții cu terți, cărora să le dau pachete pe care Dinamo le poată promova, dar nu e foarte profi, suferim și clubul suferă din acest punct de vedere.”, a mai spus Andrei Nicolescu.