Exista motive intemeiate pentru absenteismul de la stadion, dar semnalul pe care noi il transmitem, este unul la fel de clar, inca nu am invatat sa fim alaturi la greu.
Ciprian Marica a facut ieri cateva afirmatii care au „lezat” sentimentele dinamovistilor. Sigur, putem nega spusele lui Marica, tinand cont ca vin de la un „renegat”, dar trebuie sa constientizam ca exista mult adevar in ceea ce priveste absenteismul si nu avem argumente pentru a il combate.
Suporterul dinamovist isi sustine echipa la bine, ar fi insa ideeal sa o faca si la greu. Din pacate sub patronajul lui Ionut Negoita, am uitat ce inseamna „bine” si am invatat dumnezeieste „greul”. Traim din amintiri si amintirile sunt incapabile de a creea afluenta de public. Nu ma refer strict la ultima editie de campionat, ratarea play-off-ului a fost dureroasa pentru toata suflarea dinamovista si pot intelege un recul al fanilor, dar in ultimele editii prezenta la stadion a fost una slaba, chiar foarte slaba.
Principala cauza a absenteismului este lipsa performantei sportive. In mod cert fanii dinamovisti sufera atunci cand echipa se zbate in mediocritate, iar suferinta alunga oamenii de la stadion. Avem, de asemenea, ca si cauza, stadionul Dinamo, un stadion drag noua, dar extrem de departe de cerintele anului 2018. Sunt cauze reale, dar nu suficiente pentru a ne curata „constiinta alb-rosie”. Daca ne batem cu pumnul in taste ( pe retelele de socializare) si afirmam sus si tare ca Iubim Dinamo NECONDITIONAT, ar fi bine sa aratam asta concret si nu prin postari patetice.
Imi aduc aminte de momentele in care echipa de handbal a revenit in sala Dinamo. Absenteismul era aproape total la inceput. A fost nevoie de o semifinala de campionat national si de trei campionate castigate, pentru ca suporterii dinamovisti sa invete drumul catre sala Dinamo. Handbalistii si-au castigat publicul prin performanta. Acum 4 ani jucam in aceeasi sala, la fel de noua si moderna, dar performanta a fost cea care a atras publicul.
Unde are dreptate Marica – Nu stim sa ne implicam in viata echipei, sa ii sustinem „la bine si la greu”. O parte din noi viseaza momentul cand suporterii vor prelua clubul si vor face un Dinamo puternic. Dar cum se explica numarul mic de abonamente de la inceputul sezonului (cand nimeni nu credea ca vom avea un parcurs mediocru), cum se explica prezenta extrem de redusa pe care am avut-o atunci cand trebuia sa ne strangem sa cerem stadion? Cum se explica faptul ca, atunci cand este greu, ramane langa echipa doar o mana de oameni? Ce semnal dam noi?
Suntem o forta? Nu stiu, dar stiu sigur ca suporterii se intalnesc pe stadion, nu pe retelele de socializare sau in carciumi.
HAI DINAMO!
