Dinamo a avut o schimbare de actionariat la data de 13 august, dar lucrurile nu merg in directia dorita, ba chiar lucrurile merg din rau in mai rau.
Datoriile acumulate de club cresc de la o zi la alta, jucatorii si staff-ul nu sunt platiti, angajatii clubului de la Saftica si de la birouri la fel si toata lumea se uita la faptul ca nu s-a cerut niciun fel de garantie din partea fondului de investitii reprezentat de Cortacero, in momentul in care au venit in Romania.
Razvan Burleanu, presedintele FRF, spune ca forul condus de el nu avea nici parghiile necesare de a interveni, dar a fost si teama ca urmare a faptului ca se asteptau ca spaniolii sa realizeze investitiile promise:
„Au fost foarte multe discutii la nivelul Federatiei, pe acest subiect. Avem un model din Anglia, unde Liga, nu Federatia, are acest control. Legislatia din Romania nu permite nici LPF, nici FRF, o asemenea interventie. Orice club din tara se comporta ca oricare societate comerciala. Singurul control pe care il putem avea noi este cel pe care il si facem, primavara pe licentiere si toamna pe monitorizare financiara.
Dupa cum am fost informat de cei din Comisia de Monitorizare, clubul Dinamo si-a platit toate datoriile, astfel incat sa nu ajunga in situatia de a fi depunctata. Prin urmare, s-au gasit resurse financiare”, a declarat Razvan Burleanu intr-o conferinta de presa.
„Ganditi-va in ce situatie ar fi fost FRF, daca ar fi avut acest cadru legislativ, in care am fi putut spune daca acesti spaniolii au posibilitatea sau nu de a cumpara clubul. Acesti spanioli pareau un miracol pentru fotbalul din Romania. Sa zicem ca noi ne-am fi documentat, cu parghiile avute la dispozitie si ne-am fi opus. Care ar fi fost reactia tuturor din momentul respectiv?”, a declarat Razvan Burleanu intr-o conferinta de presa.
SPANIOLII SUSTINE CA SUNT PARTE A SOLUTIEI!
Alex Couto, directorul general al clubului, sustine ca atat el, cat si directorul sportiv Rufo Collado sunt doar angajati ai lui Dinamo si ca solutia problemelor financiare nu e la ei. Couto spune ca are promisiunea lui Cortacero ca patronul din acte va veni la Bucuresti in cel mai scurt timp.
“Rufo Collado a fost amenintat de un grup de fani radicali, de ultrasi. I-au spus sa plece. E inacceptabil. A mai fost un episod pe 25 noiembrie la hotel, un grup de ultrasi au batut la usa presedintelui executiv, am raspuns eu pentru ca ma aflam acolo. Rufo Collado mi-a spus ca a fost abordat de fani care i-au transmis sa plece cu primul avion. Noi ne facem treaba, nu ne temem. E o situatie grava. Am vorbit cu autoritatile, am vorbit cu politia.
Noi nu avem bani sa punem in club, noi gestionam ceea ce avem. Am contactat si ambasada Spaniei, stie tot ce s-a intamplat. Cortacero spune ca vine in Romania. Daca fanii l-ar astepta la aeroport, asa cum au spus, ar fi inca un episod foarte grav. Cred ca fanii nu au nimic cu noi din punct de vedere personal. Noi suntem fata lui Dinamo, dar suntem parte din solutie, nu parte din problema”, a spus Couto pentru sport.ro
Intrebarea mea ar fi, in ce fel sunt ei parte din solutie? La ce au fost ei solutie? Ca bani nu sunt in club, sponsori noi nu au mai adus, suma de 170 000 de euro a fost platita cu sprijinul lui Bogdan Balanescu, care nici macar nu mai era angajat al clubului in acel moment. Concret, ce solutii ofera ei?