Răzvan Zăvăleanu a reacționat după ce Tribunalul București a decis că Dinamo trebuie să îi plătească lui Dario Bonetti salariul pe toată perioada contractului pe care antrenorul italian l-a avut în Ștefan cel Mare în ultimul mandat.
Instanța a decis că clubul trebuie să-i achite lui Dario Bonetti 8 salarii compensatorii, după ce a fost demis la jumătatea lunii septembrie 2021.
Administratorul judiciar al „câinilor”, Răzvan Zăvăleanu, a spus că nu are cum să încalce legea. În plus Zăvăleanu chiar l-a ironizat pe Bonetti.
„Nu i-am plătit nimic lui Bonetti deocamdată. Doar am fost obligați de instanță să o facem. Există o procedură, noi am depus un raport la judecătorul sindic, iar acest raport a fost contestat de PCH, în calitatea sa de creditor. Noi trebuie să respectăm legea, dincolo de ce credem despre o situație sau alta. Dacă mă întrebați personal, Bonetti ar fi trebuit să aducă bani de acasă, nu să-i dea Dinamo lui.
Pentru munca prestată și-a luat banii până la ultimul leu. Mai departe, vorbim despre salarii pentru munca pe care n-a prestat-o. Și nu e corect să-i primească, dar probabil îi va primi dacă asta spune judecătorul. Asta e situația”, a explicat Răzvan Zăvăleanu, la Fotbal Club.
„Domnul Bonetti ne-a fost prezentat cu cuvintele: ‘Dario e o persoană rezonabilă’, când a semnat contractul. Iar la desfacerea contractului, a admis că trebuei să plece, dar a fugit a doua zi în Italia fără să spună nimănui.
Deci era greu să discutăm despre condiții rezonabile. Persoana care l-a adus la vremea aceea a spus că e o persoană rezonabilă. Nu pot să fac comentarii, dar a fost o dezamăgire că nici nu am putut sta la masă la momentul când a încetat contractul”, a precizat Zălăleanu.
„Nici vorbă de tensiuni cu DDB. Ei au făcut contestație în ideea că speră că s-ar putea să nu se plătească totuși acești bani. În interior, eu sunt de acord cu ei, dar eu am pus în practică decizia judecătorului, pentru că trebuie să o respectăm. Deocamdată, acțiunea PCH tinde la a amâna momentul plății, dar nu cred că se va putea întinde la nesfârșit”, a explicat Zăvăleanu.
CITESTE SI: