Dinamo nevoită să plece din București! Ce variante există

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo a primit interdicția de a organiza două meciuri pe propriul teren.

Deși echipa noastră speră să poată evolua în continuare în București, deoarece stadionul trecut la FRF era cel din Clinceni, regulamentul specifică faptul că echipa noastră trebuie să plece la 40 de km de Capitală.  Conform regulamentului, “câinii” trebuie să îşi găsească un stadion la 40 de kilometri depărtare de Bucureşti din cauza acestei interdicții.

Confruntarea dintre Dinamo şi Slobozia este programat marţi, 4 octombrie, de la ora 17:00. Iniţial, meciul “câinilor” trebuia să aibă loc în weekend, dar a fost mutat marţi. Până atunci, “câinii” joacă pe terenul celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu în play-off-ul Cupei României, joi, 29 septembrie, de la ora 21:30.

O variantă ar fi stadionul din Giurgiu, aflat la aproximativ 60 de km distanță, dar și stadionul din Buzău, acolo unde Dinamo a fost oaspete în week-endul trecut, dar unde am avut o deplasare incredibilă în urmă cu un an, când peste 5000 de câini au fost prezenți pe stadionul din Buzău.

Administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a declarat că nu s-a decis încă nimic în privința stadionului pe care vom juca următoarea partida de pe teren propriu, dar a confirmat informația:

“Lucrăm la acest lucru. Deocamdată nu am decis nimic, dar, într-adevăr, trebuie să fie un stadion la 40 de kilometri de Bucureşti. Când vom avea ceva oficial, vom anunţa”, a declarat Vlad Iacob pentru Fanatik.

Dinamo a evoluat până acum pe stadionul din Clinceni, în primele două etape de pe teren propriu (1-3 cu Oţelul şi 2-3 cu Unirea Dej). Derby-ul cu  Steaua, din etapa a 5-a, a fost găzduit pe Arena Naţională, scor 1-2.

În urma derby-ului, cele două formaţii au primit interdicţia de a organiza următoarele două, respectiv patru meciuri pe propriul teren.

Anunț important despre Arcul de Triumf

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, vineri, că rugbyul are prioritate, dar a menţionat că sunt discuţii ca Dinamo să joace în curând pe arena Arcul de Triumf.

„Stadionul Arcul de Triumf este în administrarea Centrului Naţional Sportiv ‘Lia Manoliu’. Dorim să găsim soluţii, ca să fie bine şi pentru federaţia de rugby, să fie legal şi pentru Ministerul Sportului, să fie bine administrat.

Dar, indiferent dacă vom găsi o soluţie de partajare a acestui teren, şi să le dăm numai stadionul, o vom face numai cu condiţia ca şi alte sporturi, precum fotbalul, să poată să îşi desfăşoare activitatea acolo.

Stadionul este în administrarea CNS, rugbiul are prioritate, dar acolo vor putea juca şi alţii, şi fotbal, dar şi alte sporturi. Dacă vom găsi o soluţie să putem să partajăm din complexul acela numai stadionul şi va intra în folosinţa gratuită a federaţiei de rugby, se va întâmpla acest lucru numai cu condiţia în care va fi folosit şi de alte sporturi”, a declarat Novak.

Prezent la inaugurarea proiectului Săptămâna Europeană a Sportului, ministrul a precizat există discuţii pentru ca Dinamo să dispute în curând meciurile de pe teren propriu din Liga a II-a pe stadionul Arcul de Triumf.

„Istoric vorbind, îi înţelegem şi pe cei de la rugby, pentru că au administrat atâţia ani şi se schimbă poziţionarea. Important este că Ministerul Sportului îşi doreşte şi vrea să sprijine federaţiile, ca să îşi poată desfăşura activitatea cât mai bine. În curând vom vedea şi fotbal pe acel stadion, sunt discuţii şi în curând Dinamo va juca pe Arcul de Triumf”, a subliniat Novak.

loading...

Lasă un răspuns