sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăStiri Dinamo,,Avocații spaniolilor nu acceptă altă formă de rezolvare''

,,Avocații spaniolilor nu acceptă altă formă de rezolvare”

În ultima săptămâna au fost o serie de acuze nefondate lansate asupra DDB si Dinamo în legătură cu procesul de la FIFA.

Dorin Serdean și Cornel Țălnar au început să acuze DDB pentru că în momentul în care au achitat o parte din salariile restante jucătorilor Isma Lopez, Borja Valle și Rene Hinojo, nu au obținut o convenție prin care cei trei să renunțe la restul de bani, să accepte rezilierea contractului.

Noi la Radio Dinamo1948 am spus în mai multe rânduri faptul că jucătorii și impresariii aveau toată puterea în acel moment și suma trebuia plătită, în caz contrar Dinamo nu ar fi obținut licența pentru sezonul următor de Liga I.

Acest lucru a fost confirmat și de către purtătorul de cuvânt al DDB, Daniel Sendre, în direct la Playsport, unde a oferit și detalii suplimentare, afirmând că spaniolii au refuzat orice ofertă din partea clubului Dinamo, de aceea s-a ajuns la FIFA, unde Dinamo are și interdicție de transferuri. De altfel, a fost momentul în decisiv pentru intrarea în insolvență a clubului:

,, Avocații spaniolilor nu acceptă altă formă de rezolvare. Oricum trebuia plătită această suma către jucători, fie că acceptau acea convenție sau nu, Dinamo trebuia să plătească, în caz contrar nu se obținea licența. Unde este eroarea pe care a făcut-o Dinamo aici? Există o corespondență între noi și spanioli. Această datorie către jucătorii spanioli a pus capac, a grăbit intrarea în insolvență, vorbim de o datorie de 1,2 milioane de euro. Spaniolii nu acceptă nicio altă discuție” a declarat Daniel Sendre pentru Playsport.

 

COMUNICAT DDB! 

 

,,Nu lăsăm zgomotul de fond să ne oprească. E doar zgomot. Şi chiar asta se dorește: Să ne descurajăm și să ne oprim.  Dinamo trece printr-o serie de schimbări foarte importante, care au ca singură menire SALVAREA CLUBULUI.

Îți scriem pentru că trebuie să fii informat direct de către DDB, pentru a fi la curent cu ce se întâmplă. Uneori, apar în spațiul public frânturi de informații, care sunt prezentate eronat, fie din neștiință, fie din dorința de a vinde ceva senzațional.

Starea de nedumerire și uneori de nervozitate din sânul echipei este justificată, mai ales că, uneori, informațiile care au ajuns la jucători nu au fost cele corecte. Măsurile la care s-a recurs SUNT ÎN FAVOAREA JUCĂTORILOR care vor rămâne alături de Dinamo. În cadrul procesului de insolvență, Dinamo are șansa să fie cel mai disciplinat club din punct de vedere financiar. Singurul club în care salariile vor fi la zi, lună de lună.

Să nu uităm că avem de-a face cu două entități: acționarul majoritar spaniol și acționarul minoritar, adică noi, suporterii. Cea dintâi este cea care a făcut tot posibilul pentru distrugerea și falimentarea clubului, iar cea de-a doua este cea care face eforturi, de 10 luni încoace, pentru a salva clubul de la faliment.

Uneori, se pierde din vedere cine sunt adevărații vinovați pentru situația clubului și acuzațiile sunt îndreptate către singurii oameni care luptă din răsputeri pentru a ține Dinamo în viață.

Cei care au urmărit îngroparea lui Dinamo au început să facă din nou valuri. Este un semn al disperării lor, un semn că drumul pe care mergem este cel corect.

Sunt momente în care avem nevoie să te știm alături, mai mult ca oricând! Peste două săptămâni urmează să intre o sumă importantă din drepturile de televiziune. Până atunci, singurul ajutor vine de la noi, de la suporteri.
Poți ajuta Dinamo prin cumpărarea de bilete.

Vom trece prin procesul de insolvență sub supravegherea atentă a unei echipe de specialiști, oameni care au experiență în acest domeniu și care au scos-o la capăt în situații mult mai grele decât cea de acum. Va fi un proces anevoios, dar aceasta era singura soluție pentru a ne salva. Reorganizarea economică este singura cale de însănătoșire a clubului.

Suntem sub protecția unui Plan de Reorganizare, iar acest lucru înseamnă că se elimină riscul unor modificări surpriză ale actului constitutiv.

În curând vom anunța și administratorul special și suntem încrezători că va fi persoana potrivită, cineva care va ști să dialogheze cu jucătorii și cu staff-ul tehnic și să vorbească public în numele lui Dinamo” a fost mesajul DDB

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare