Dinamo întâlnește în această după-amiază pe FC Argeș, într-un duel care ne poate aduce și mai aproape de salvarea fără baraj.
Două rezultate pozitive în aceste ultime două runde ne asigură de faptul că nu vom mai avea de jucat încă două meciuri de baraj. Calculele au devenit tot mai clare după rezultatele înregistrate în această rundă. Patru puncte ne asigură matematic prezența în Liga I și din sezonul viitor. În caz contrar, stăm la mâna rezultatelor, mai concret, stăm la mâna Voluntariului, care are meci cu UTA. Dacă UTA va avea pentru ce să tragă la meciul de miercuri, vom afla astăzi. Dacă arădenii pierd cu Mediasul, atunci situația lor se complică teribil și pot ajunge chiar pe loc de baraj dacă pierd și cu Voluntari. Calcule peste calcule.
Noi putem ignora tot ce se întâmplă în jur dacă ne continuăm seria victorioasă din campionat, începută la un meci cu Voluntari, de acum mai puțin de 3 săptămâni. Patru victorii în campionat, un succes în Cupa României, care nu ne-a asigurat și calificarea în finală. Însă aceste victorii ne-au asigurat mult mai multe șanse de a scăpa de baraj.
Astăzi mergem la Pitești, unde întâlnim o echipă surprinzătoare, o formație care în toamna părea genul de echipa care se gândește cum să nu se facă de râs în Liga I. Însă au arătat că au suficient de multe argumente pentru a fi considerați o echipa bună a campionatului și nu au niciun fel de emoții în privința retrogradării, ba mai mult decât atât, se gândesc la acel baraj de Conference League, pe care ar urma să îl joace cu Chindia.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE UHRIN:
ESANU- PULJIC, ALBENTOSA, BEJAN- FILIP, ACHIM, ANTON, GOL, SORESCU- MIHAIU, NEMEC
Rezerve: Gudmund,Grigore, Radu, Fabbrini, Nepomuceno, Bani, Cretu, Morsay, Blejdea



