În urma „războiului‘ declanșat de Nicolae Badea, conducerea clubului Dinamo a decis schimbarea stemei și a denumirii.
„Am primit o hârtie de întâmpinare în care suntem anunţaţi că trebuie să plătim un milion de euro prejudiciu şi să purtăm negocieri pentru viitor. O să rezolvăm uşor această problemă. Vom face altă siglă şi schimbăm denumirea în aşa fel încât în denumire să fie în continuare Dinamo şi 1948.
Este păcat că dinamoviştii dau în dinamovişti, mai ales că este vorba şi despre investitori la această echipă”, a declarat Iuliu Mureşan pentru Digi Sport.
”Este vorba despre folosirea comercială a siglei, nu a denumirii Dinamo. Vorbim despre folosirea siglei cu câinii roșii în scopuri comerciale. Până la urmă, amestecătura asta nu era o chestie pe care ne-o doream. Am început niște demersuri pentru un rebranding.
Dinamo 1948 nu deținea aceasta siglă. Marile cluburi, așa cum este și Juventus, se reinventează și cred că era momentul și la Dinamo. Rebranduirea se va face cu ajutorul suporterilor. În acest fel, lucrurile vor fi clare pentru că sunt prea multe Dinamo în acest moment”, a transmis Răzvan Zăvăleanu la Fotbal Club.
“În cazul în care nu veţi înţelege să vă conformaţi celor solicitate, vom depune toate eforturile pentru a obţine respectarea drepturilor noastre, restabilirea ordinii garantate prin norma imperativă a legii, recunoaşterea drepturilor exclusive şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de astfel de fapte.
Mai mult, înţelegem să ne cuantificăm prejudiciul suferit, la acest moment, separat de faptele ulterioare ale societăţii dumneavoastră la suma de 1.000.000 de euro”, se arată în notificarea publicată în exclusivitate de FANATIK.