Amicalul a fost anulat!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo trebuia să dispute astăzi primul meci de pregătire din 2022.

Reunită acum 3 zile sub comanda lui Flavius Stoican, care are misiunea grea de a salva echipa de la retrogradare, Dinamo avea astăzi un prim meci amical, în compania unei formații aflate pe locul 5 în liga a treia, CS Blejoi.

Inițial partida trebuia să se joace la Blejoi, însă condițiile meteo s-au schimbat în ultimele zile, astăzi a nins în sudul țării, astfel că meciul a fost mutat în baza de pregătire de la Săftica, dar din cauza condițiilor meteo, în București a nins toată seară și dimineața, iar gazonul este plin de zăpadă, astfel ca din informatiile RD1948, amicalul a fost anulat și în schimb a fost organizat un antrenament.

Nu sunt noutăți în lotul echipei noastre, doar Răzvan Patriche a semnat cu echipa noastră până în acest moment, se așteaptă în zilele următoare să fie prezentați oficial și alți jucători.

Pinto a plecat de la Dinamo!

Dinamo este în perioada de mercato și în pregătiri pentru reluarea campionatului.

Până acum, auzim doar de liste și negocieri cu diverși jucători, însă suntem mult mai activi la capitolul plecări. Un jucător despre care s-a tot discutat că ar putea pleca în această iarnă este Andre Pinto, fundașul central cu un C.V. impresionant, adus în toamnă de Iuliu Mureșan.

După un început promițător, Andre Pinto a intrat și el în rândul lumii și a devenit unul dintre gafeurii echipei, iar Mircea Rednic era total nemulțumit de randamentul său. Se pare că nici cei rămași în club după demiterea antrenorului, nu au fost mulțumiți de Pinto.

Fundașul central portughez a fost si el nemulțumit de situația de la club și a cerut ruperea contractului. Ieri a fost semnată rezilierea.  „Câinii” au oficializat o singură mutare în această iarnă, pe Răzvan Patriche, fostul căpitan al Academicii Clinceni.

Format la Academia clubului FC Porto, Andre Almeida Pinto a evoluat pentru toate loturile naționale ale Portugaliei, de la U16 la U23, având o selecție și pentru prima reprezentativă, în 2015. 10 este numărul echipelor la care a evoluat Andre Almeida Pinto în carieră: FC Porto, Santa Clara, Vitoria Setubal, Portimonense, Olhanense, Panathinaikos, Braga, Sporting Lisabona, Al-Fateh și Farense.

4 trofee are Andre Almeida Pinto în palmares, Cupa Portugaliei cu Braga (2016) și cu Sporting Lisabona (2019), precum și Cupa Ligii cu Sporting Lisabona (2018, 2019).

loading...

Lasă un răspuns