Nu oameni buni, nu mai inteleg nimic, efectiv pe mine ma depaseste ce se intampla la Dinamo, dar problema este ca pe mine ma poate depasi aceasta situatie. Dar ce ne facem cu Andone, care a dus echipa asta pe locul 8?
Meciul a inceput cu Craiova fiind stapana la mijlocul terenului, cu jucatorii din linia defensiva avansati, Dinamo preferand sa astepte si sa se apere. Prima ocazie uriasa a meciului a apartinut oltenilor, Baluta a sutat din interiorul careului si Branescu a respins incredibil, cu un reflex de portar mare.
Dinamo dupa minutul 10 a reusit sa echilibreze putin meciul, a preferat sa cedeze posesia insa am incercat sa contracaram, in special prin Gnohere, aflat intr-o forma mult mai buna, mai activ, a adus aminte de Bizonul. Totusi, distanta mare intre linii si am preferat mult actiuni individuale. Deasemenea, nu au lipsit greselile din aparare, acolo unde Andone pare ca nu a gasit solutia pentru a acoperi plecarea lui Mevlja
De abia in minutul 20 am vazut si prima actiune mai legata a echipei, cand am incercat sa deschidem in flancul drept si am reusit sa avem si primul corner, fara pericol pentru poarta adversa. Dupa o perioada de liniste, Maric a gresit grav, Andrei Ivan i-a luat fata si sutul deviat al acestuia a trecut putin pe langa bara lui Branescu. Insa portarul lui Dinamo a avut mult de lucru in seara asta si a mai scos inca o data la un corner executat foarte bine de olteni si Dinamo demonstreaza inca o data ca are probleme la fazele fixe, Kay a reusit extrem de usor sa reia din interiorul careului.
Dinamo a avut o sansa imensa in minutul 42 atunci cand Hanca a sutat modest din interiorul careului, dar mingea a ajuns cu noroc la Gnohere care a pus latul insa paralel cu poarta, insa nu atacantul a fost de vina, deoarece a fost surprins de mingea venita de la Hanca.
In minutul 45, a avut loc o faza importanta, Rotariu a centrat in fata portii, Bizonul a aparut bine la coltul scurt, insa dorind sa reia in poarta, a sutat in piciorul fundasului craiovean. Astfel dupa 40 de minute in care nu am existat in joc, Dinamo a aratat ceva fotbal pe final de repriza.
Repriza a doua a inceput cu un gol stupid al oltenilor, dupa o deviere nefericita a lui Hanca, la o incercare de lob a lui Ivan. Apoi Nistor da o pasa fantastica pentru Gnohere, care se impiedica si rateaza incredibil fata in fata cu portarul oltean. Am egalat la faza urmatoare, Hanca a marcat primul gol pentru Dinamo, insa s-a intamplat apoi ceva cu adevarat umilitor! Oltenii au venit peste noi si ne-au macinat pana au reusit sa marcheze, o atitudine de formatie mare si noi am aratat ca suntem tare mici. Finalul a fost haotic, lipsit de orizont, practic cum a fost tot acest mandat al lui Andone la Dinamo.
Ma intreb, cum ne batem noi la campionat de pe locul 8? De cate pauze avem nevoie ca sa redresam situatia? Andone, te-am apreciat mereu, ai fost un tehnician urias, mi-ai marcat copilaria, dar Dinamo acum peste pe locul 8, nu mai putem asa. E prea mult, am ajuns prea jos!