Ieri nu a fost o seară fericită din punct de vedere sportiv pentru Dinamo și pentru suflarea dinamovistă.
A fost însă o sărbătoare în alb și roșu, cu o prezență masivă la stadion, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme. S-a depășit recordul de asistență din 2013, dar aș vrea să pun în context și acea asistență din mai 2013, precedentul record.
Dacă vă aduceți aminte, atunci Dinamo pierdea meciul cu Steaua/FCSB cu 2-0, un meci dominat și atunci de oaspeți, care erau campioni și matematic. Nu am fost prezenți atunci pentru Strătilă, Dandea și Boubacar; adversarii erau net superiori. Prezența la stadion s-a datorat mai mult schimbării atât de așteptate la nivel de acționariat, când Badea, Borcea și gașca deveneau istorie, iar Negoiță era acționar majoritar, aducând speranța unui altfel de club – curat, cu un viitor mai strălucit. Știm că lucrurile nu au stat deloc așa, dar atunci așa s-a trăit meciul.
Ieri a fost tot despre speranța sportivă, speranța că putem redeveni o echipă capabilă să învingă campioana în exercițiu, care ne-a învins sistematic în ultimii ani. După cel mai bun start de sezon din ultimii mulți ani, speranța a revenit și în tribunele celui mai mare stadion al țării.
Au fost multe discuții referitoare la atmosferă și la coregrafie. În ceea ce privește atmosfera, da, au fost multe meciuri cu mai puțini fani prezenți, în care presiunea era mai mare și se simțea diferit. Nu poate fi realizată o analiză în 100 de cuvinte, dar cu siguranță absența de pe stadion și-a spus cuvântul pentru mulți dintre cei prezenți. Jocul prestat de băieți nu a reușit să activeze publicul. Coregrafia a fost una reușită, iar legat de mesajul transmis, pot exista discuții, fiecare având dreptul la opinie. Însă, ca organizare, a fost impecabilă: mesaj, muzică, cartoane – totul a fost bine pus la punct.
Cea mai mare victorie a fost legată de asistență, de numărul fanilor prezenți, nu de decibeli sau de cartoanele din peluză. Mii de fani veniți din provincie, care de dimineață erau încă în drum spre casă, și acei fani nebuni care au luat bilete de avion și au ajuns în țară doar pentru meci. Pe ei, după ani de suferință, Dinamo i-a readus pe stadion.
Acum nu știu cât de mare va fi dezamăgirea provocată; avem acest dar nenorocit de a da cu bâta-n baltă în astfel de momente. E păcat de munca depusă în ultima vreme pentru a crea această emulație, dar sunt convins că am câștigat mai mult decât am pierdut. Nu vreau să cred că totul se va pierde după 90 de minute de fotbal nefericit.
Vom juca și sâmbătă la Sibiu, dar din cei prezenți la meciul de ieri, sper ca mare parte să regăsească drumul către stadion la următoarele dispute, mai ales când jucăm pe Arena Națională.
Drumul nostru nu s-a oprit aseară; a fost doar o bătălie dintr-un șir lung de lupte pe care le avem de dus în continuare. Da, pare un drum mai greu și mai lung decât ne-am fi dorit, dar cândva vom ajunge la destinație și ne vom bucura împreună de un succes împotriva lor. Va veni și vremea noastră.
