In urma cu cateva zile, am avut o perioada de cadere psihica. Cam dupa meciul cu CFR. Eram nervoasa si incepusem sa ma satur de amagiri, promisiuni facute in van, de luuunga asteptare. Toate astea, adunate, m-au facut sa ma gandesc serios sa nu vin la derby.
Pur si simplu, simteam ca nu mai pot suporta. Daca mergeam si pierdeam, durerea ar fi fost prea mare. Asa ca in momentul in care s-au strans bani de bilete, eu n-am participat. Am stat retrasa si incercam sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi vedea meciul la TV, la munca, pentru ca terminam programul abia la 21:30.
Treceau zilele si eu vedeam tot mai multe postari pe facebook legate de meci, videoclipuri de sustinere, poze, cantece, mesaje. Pagina PCH anunta ca va fi un „derby de neratat”. La inceput n-au avut efect asupra mea, inca traiam starea aia de agonie si deznadejde. In timp, insa, vazand mai multe si mai multe, am cedat.
Luni, odata cu inceputul „saptamanii m**e steaua”, am intrat in febra meciului. De nicaieri, au reaparut speranta si increderea. Am dat 2-3 telefoane, mi-am luat liber de la munca si am facut rost si de bilet. Eram convinsa ca e cea mai buna decizie, si ca nu voi regreta. Eram chiar nerabdatoare!!
Intr-adevar, am avut dreptate. N-am regretat nici macar o secunda. Nici macar la golul luat in primele minute. Eram convinsa ca vom reveni. A fost una din cele mai frumoase seri traite alaturi de Dinamo. Si sunt mandra, atat de mandra!
E imposibil sa stai deoparte.
Iubirea pentru Dinamo e mai presus de toate!
