Petrolul și Dinamo s-au întâlnit aseară într-un duel de tradiției al fotbalului românesc.
Pe un stadion care nu a fost plin, dar cu o atmosferă demnă de meci mare, pe lângă Dinamo, fotbalul a avut de pierdut ieri. Un meci din care poți extrage cu greu câteva minute de rezumat, cu ocazii de poartă, faze legate de joc. Pare puțin ironic să te gândești că echipele au mers în cantonament în Antalya, la temperaturi de +15 grade, cu suprafețe de joc perfecte, totul pentru a avea parte de temperaturi de 0 grade și suprafețe de joc precum cea de ieri, care a influențat nivelul fotbalului prestat.
Însă nu voi găsi scuze în suprafața de joc, pentru că ambele echipe au evoluat fix pe același gazon și nu putem găși o scuză în acest lucru. Un meci care nu a avut menirea să ne dea un plus de încredere, mie mi-a demonstrat că sunt încă minusuri în echipă și am tras câteva concluzii:
Zero ofensiv: Cea mai evidentă concluzie a meciului de ieri este legată de faptul că Dinamo nu a reușit să își creeze ocazii de poartă. Am avut 9 șuturi în total, dintre care doar 2 cadrate, la fel că Petrolul. De altfel, xG ambelor echipe a fost sub 1 pentru acest meci, semn că se îndrepta către 0-0, dar o execuție a schimbat rezultatul final și am plecat învinși, dintr-un meci în care sincer, ne-am propus puțin și nu am obținut nimic. Cea mai bună oportunitate a fost la Gregorio, în startul reprizei secunde, când a fost găsit excelent de Pavicici, dar atacantul nostru nici nu a ajuns să șuteze, fiind deposedat, oare a câta fază de genul o vedem în acest campionat?

Nici Petrolul nu a arătat nimic ofensiv, toate datele statistice după acest meci demonstrează faptul că cel mai normal rezultat era unul de egalitate, dar repet, calitatea unui jucător intervine în astfel de momente moarte de joc, un șut, o ocazie care nu anunță nimic și un gol primit din senin, după o execuție surprinzătoare.
Încredere în Pavicic: Croatul Domagoj Pavicic a fost titular ieri și statistica arată că a fost cel mai bun dinamovist, asumat cu mingea la picior, foarte bun per total, pare să aducă un plus la mijlocul terenului, nu același lucru îl putem spune despre Gnahore, care nu a făcut cel mai bun meci ieri, părea că nu își găsește deloc locul în teren.
Revenind la Pavicic, 38 din 43 de pase corecte, a fost cel mai faultat dinamovist (5), a avut și 2 driblinguri reușite, a câștigat 10 dueluri, un joc bun.
Schimbări multiple de sistem: Partea mai puțin bună, ieri a fost schimbat de mai multe ori pe parcursul partidei sistemul de joc, am început în 3-4-3 cu Iglesias în zona de atac, dar mijlocașul dinamovist s-a retras de multe ori la nivelul mijlocasilor centrali și aveam mai degrabă un 3-5-2. După pauză, s-a trecut la 3-5-1-1, cu Iglesias în spatele lui Gregorio, ulterior Ghezali după ieșirea lui Iglesias. Pe final de meci, Nelut Roșu a fost trecut în spatele lui Ghezali, dar Dinamo nu a mai avut cu cine să atace în ultimele 10 minute, după efectuarea schimbărilor.

Renunțare treptat la posesie: Repriza a doua nu mi-a plăcut deloc ce am văzut de la echipa noastră, dacă în prima parte am mai văzut momente bunicele de joc, între minutele 15-30 am dominat partida, după pauză am renunțat treptat la inițiativă, am invitat adversarul peste noi și consecința am văzut-o.

După golul marcat ne-au permis să venim peste ei, dar era deja prea târziu, nu aveam cu cine să mai atacăm și am obținut doar o fază fixă și cam atât, nu am putut să mai punem poarta în pericol, așa cum nu am reușit tot meciul.
Ne trebuie Darko!: Ieri putem vorbi despre jocul atacanților, că nu a arătat bine, dar au fost destul de multe momente în care și fundașii au fost ezitanți, mai puțin Homawoo, care a făcut un meci bun. Patriche și Lucas ezitanți din nou, ne trebuie Darko și din păcate pentru el, se pare că Răzvan va fi cel care va ieși din primul 11, chiar dacă este căpitanul.
Tranziția spre noii-veniți: Se face ușor, ușor tranziția către noii veniți, a intrat Pavicic, runda următoare probabil Darko, Gnahore a intrat pe parcurs, ușor, ușor va intra și Milanov, ceea ce înseamnă că anumiți jucători vor avea minutele reduse, ori reduse la zero. Un jucător deja a fost scos de pe lista LPF, Gorka, în curând va urma Quentin Bena. Nu știm cine va fi al treilea.
Joc la egal: Puțin deranjant la meciul de ieri a fost faptul că Dinamo a cam fost o echipă fricoasă, după golul primit am ieșit la atacat, ne-am dus peste adversar, nu spun că asta trebuia să facem pe toată durata partidei, mai e și valabil, joci atât cât te lasă adversarul, însă nici nu e ok cum ne-am retras și am jucat la ciupeală. Sper că a fost doar o încercare nereușită, să nu uităm că fotbalul te pedepsește când ai asemenea filozofie și o trec la capitolul nereușită.
Nevoia de atacanți: Trebuie accelerate discuțiile cu atacanții, degeaba te întărești la mijloc, degeaba aduci calitate în compartimentul median, dacă nu are ”cine să o bage în ață”. Ne învârtim în jurul cozii, asta este adevărul, nu avem ce ne trebuie în atac și sper ca astăzi, cel târziu mâine, să vedem pe pagina oficială: ,,OFICIAL, Dinamo a transferat atacantul X și Y”. Da, nu cred că este suficient doar unul.
Răbdarea fanilor limitată: A fost o deplasare în număr mare a fanilor dinamoviști, aproximativ 1000 de fani în sectorul rezervat oaspeților, problema e că se vede și în mediul online, răbdarea este limitată și înțelegem bine că fiecare meci care se scurge, în care nu obținem punct sau puncte, ne apropie și mai mult de ceea ce ne dorim să evităm și pune și mai mare presiune pe următoarele partide.

Sunt puțîn îngrijorat după acest meci, urmează meciuri grele in continuare și starea de îngrijorare va continua atâta timp cât nu aducem jucători pentru a aduce acel plus necesar ofensivei.



