Dinamo a remizat în primul meci din play-off, 1-1 cu Buzău.
A fost un meci disputat, echilibrat, cu ocazii de ambele părți, dar a fost și ceva nemulțumire în rândul fanilor dinamoviști că nu s-a reușit mai mult. În cadrul conferinței de presă de după meci, Ovidiu Burca a analizat prestația jucătorilor și a spus că Dinamo ar fi meritat mai mult per total:
,,Eu cred că a fost un meci foarte disputat, așa cum mă așteptam. Buzău este o echipă bună, de forță fizică, cu experiență,cu jucători foarte buni. Chiar dacă la final senzația a fost că am pierdut 2 puncte, trebuie să fim realiști, obiectivi, în play-off fiecare punct va conta, un punct va face diferența.
Sunt echilibrate echipele ,se poate întâmpla orice. A început un nou campionat, chiar dacă ne-am fi dorit să câștigăm, am controlat jocul, să punem probleme, ne-au taxat pe contraatac. Una peste alta, băieții au jucat bine, trebuie să creștem intensitatea, să ridicăm pregătirea, să jucăm play-offul până la capăt.
Nu a fost un meci spectaculos, toți își doresc să facă puncte, chiar dacă a fost un plus că am avut initiativa. Pe final nu am avut claritate, trebuie să țineți cont că a trebuit să învârt echipa ca să fac niște schimbări. David s-a descurcat foarte bine, s-a achitat de sarcini. Este regula asta care ne dă peste cap, nu avem dubluri pe post, trebuie să faci 2 schimbări pentru o modificare, dar una peste alta e bine.” ,a transmis Ovidiu Burcă la finalul partidei.
,,Golul lui Bani este unul frumos, a crescut mult nivelul de când am venit aici, a înțeles că talentul nu este suficient și trebuie să muncești. Golurile sunt o consecință atunci când te implici, ești 100% concentrat.”
Duelul cu Adrian Mihalcea: ,,E un sentiment plăcut când te întâlnești cu foști colegi, e o plăcere să ne întâlnim, să ne duelam în calitatea de adversari.”
,,Steaua este rivala clasică, mai avem câteva meciuri, foarte important să luăm meci cu meci, următorul trebuie la turație maximă, putem așeza niște lucruri după această pauză, de ordin fizic, tactic, lupta se va duce până la capăt.”
,,Avem 3 jucători la loturile naționale, e binevenită pauza, după meciurile astea, a fost tensiune, le-am dat 2 zile libere să se deconecteze. După ce vom reveni în Liga I, vom avea dinamoviști la lotul național.”
,,Financiar suntem ok, de ce tot timpul puneți întrebarea asta, suntem ok, de când au venit noi investitori s-au plătit 2 salarii, prea multe discuții legate de bani, nu e principalul vehicul pentru care jucăm fotbal. O să vină și recompensele financiare.”
Despre venirea unui nou director sportiv: ,,O să vină și un director sportiv, cu anumiți oameni, să sperăm că vom avea și un director sportiv. Suntem în discuții cu cineva pe care îl cunosc, nu e niciun fel de secret, am mai avut o propunere înainte să vin aici, Danciu era un om care merită, dar nu e atributiunea mea să numesc un director sportiv.Putem găsi o persoană care să aibă acest rol și să facă foarte bine.”, a încheiat Ovidiu Burcă