Absența lui Dinamo din prima ligă este regretată și de foștii rivali.
Ilie Dumitrescu (53 de ani), fostul atacant al echipei naționale a României, deplânge situația lui Dinamo. Fostul mare internațional român a vorbit despre situația în care se află Dinamo:
Ilie Dumitrescu este de părere că se simte lipsa „câinilor” de pe prima scenă fotbalistică, la fel cum s-a simțit și când Rapid evolua în eșaloanele inferioare:
„Mie îmi lipsește foarte mult Dinamo și lipsește campionatului. Exact cum a lipsit Rapid! Și vedeți ce înseamnă Rapid acum în Liga 1. N-am avut niciun obiectiv să-mi atrag vreo simpatie, eu rămân stelist. M-am dezvoltat ca persoană în aceste dueluri, cu rivalitatea asta, între Steaua – Dinamo, Steaua – Rapid, Steaua – Craiova, m-am dezvoltat ca fotbalist.
Mă simt trist să văd că, la un moment dat, Rapid era prin Liga a 4-a, Dinamo în Liga a 2-a. E clar că sunt echipe istorice, care au fani și care dau culoare competiției în Superliga”, a spus Ilie Dumitrescu pentru Prosport.
Dinamo se află pe locul 9 în clasamentul din Liga a 2-a, cu 17 puncte, după ce în 12 etape a bifat cinci victorii, două rezultate de egalitate și cinci înfrângeri. Pentru echipa pregătită de Ovidiu Burcă urmează meciul cu FK Miercurea Ciuc, joi, 3 noiembrie, ora 20.00, în etapa a 13-a din eșalonul secund.
Jucătorul lunii octombrie: Profesionalism, siguranță și valoare



