Au fost suporteri, ba chiar si oficiali ai clubului, care au considerat ca principalul vinovat pentru scorul de luni seara a fost arbitrul Gaman. Cred ca aceasta nu ar fi decat ascunderea adevarului si astfel nu am vedea adevarata problema din acest moment. Ingrijorator este faptul ca Dinamo a inceput sa dea rateuri, atat in plan ofensiv, cat si in defensiva. Inceputul de sezon a fost unul bun mai ales datorita sigurantei din jocul echipei noastre, parca totul se lega mai bine, surprinzator de bine as putea spune. Nu cred ca multi s-ar fi asteptat la 10 puncte dupa primele 4 etape. Numai ca ceva se intampla acum si episodul de la Mures este doar o repetare a ceea ce s-a intamplat cu Medias.
Dinamo a controlat partida contra echipei ce pana la startul partidei cu noi nu reusise sa obtina vreun punct. Dar nu este nimic de lauda in acest aspect, deoarece mi se pare absolut normal. Anormal a fost insa faptul ca am reusit sa primim doua goluri nepermis de usor. Daca ne uitam la acestea, puteau fi evitate cu usurinta. In primul rand, Oliva nu avea de ce sa faulteze la marginea careului, muresenii nu ar fi putut pune poarta noastra in pericol decat prin faze fixe. Am spus si imi mentin parerea, cred ca si Branescu are o parte de vina la gol. Initial m-am pacalit si am crezut ca mingea a trecut pe sub zid, insa la o reluare din spatele portii se vede ca aceasta trece pe langa si Branescu nu are reactie, asadar este si vina lui. Golul doi a fost o balba continua in aparare, muresenii au pasat nestingheriti in careul nostru si se vede ca suferim odata cu plecarea lui Mevlja, dar sper ca se va gasi cat de curand o solutie.
Am spus ca am suferit si in plan ofensiv. Intr-adevar, Dinamo si-a creat mai multe ocazii, insa daca le analizam pe fiecare in parte, o sa reiasa ca cele mai multe au venit ca urmare a unor executii personale, unele suturi de la distanta, dar nicidecum 10 ocazii importante asa cum se spunea dupa meci. Nicidecum, au fost ocazii, dar unele precum luftul lui Gnohere si suturile blocate sunt trecute mai degraba la tentative, din moment ce nici la poarta nu au ajuns. Ingrijorator e faptul ca de multe ori ritmul a fost lent, greoi, nu am vazut viteza in treimea adversa, un-doiuri care sa destabilizeze blocul lor defensiv, centrari de cele mai multe ori fara orizont, asta si pentru ca Gnohere a fost lipsit de inspiratie. Unde mai pui ca am abuzat si de pase lungi, iar Bizonul a pierdut cele mai multe dueluri aeriene, ca niciodata as spune. Jocul modest poate fi si ca urmare a formei mai slabe a lui Palic, omul de care depinde constructia noastra, la fel ca si in cazul disputei cu Medias, am vazut un Palic lent, care nu a gasit solutia potrivita.
Totodata lectia pe care nu o invatam si vad ca repetam acest lucru, ne retragem dupa ce marcam si nu mai fortam. Daca ne uitam dupa golul lui Rotariu, ocaziile au venit doar dupa ce am primit gol, spre exemplu cea a lui Romera din minutul 85. De ce nu fortam atunci cand avem 1-0, sa inchidem partida si ne multumim cu un avantaj atat de fragil? Poate acum sa ne invatam minte, poate…
Sansa noastra la meciul de sambata ar fi ca spre deosebire de acum 2-3 saptamani, avem solutii. Din nefericire insa, nu sunt jucatori pusi la punct fizic, de abia si-au cunoscut colegii pe nume, nicidecum sa se lege relatii de joc, dar in cazul unui Nemec exista avantajul experientei, mai ales ca a schimbat ceva echipe in cariera lui. Insa de acum inainte putem veni cu ceva nou, avem posibiltatea de a veni de pe banca cu jucatori ce pot aduce un plus. Imi doresc in primul rand sa vedem un altfel de Dinamo la meciul cu Iasi, nu vreau sa mai vad aceeasi prestatie modesta, sa vad Dinamo care sa arate a formatie solida si sa nu mai irosim puncte dupa care noi sa plangem pe viitor.