Dinamo are astăzi un nou meci important, dar în fond, care meci nu va fi important pentru echipa noastră?
Ar fi cam mult să folosesc pentru toate meciurile descrierea „crucial”, dar simt că meciul de astăzi este puțin de totul sau nimic. Ori mai bine zis, de a fi la baraj, ori de a ne putea salva direct. Pentru că încă un meci fără victorie pentru echipa noastră, cred că ar diminua teribil de mult șansele de a ne putea salva direct, chiar și un egal nu este suficient, meciul cu UTA a creat situația de așa natură încât să nu ne mulțumim cu un singur punct astăzi.
Gaz Metan este una dintre puținele echipe pe care le-am învins în acest sezon tur-retur, a fost prima victorie a sezonului cu Cosmin Contra, 3-1 la Mediaș, când Uhrin era antrenorul lor. Mediaș este ultima echipa învinsă de Dinamo pe teren propriu în campionat. Ar fi nemaipomenit să continuăm seria, dar nu ne va fi deloc ușor. Au un antrenor bun pentru Liga I, Mihai Teja, care știe să facă treabă la Mediaș, chiar dacă nu mai au lotul de anul trecut, când reușeau o calificare istorică în play-off.
În play-off au fost antrenați atunci de Dusan Uhrin, care pleca de la Dinamo pentru a face un pas în față, la o echipa din primele 6, dar așa cum se întâmplă în fiecare sezon, este câte o echipa în play-off care este total depășită valoric, anul acesta este Clinceni, anul trecut a fost Gazul. De aceea linia de clasament cu Uhrin pe bancă arată foarte rău. Nici cât a stat anul acesta pe banca lor nu a făcut o treaba nemaipomenită, dar cel puțin vine cu avantajul de a cunoaște o bună parte din lot, din jucători, există un minim de avantaj.
Dusan Uhrin a antrenat gruparea medieşeană pe finalul sezonului trecut şi în startul ediţiei curente, palmares 12 meciuri – două victorii – două remize – 8 înfrângeri.
Ambele echipe vin dupa cate o infrangere, ambele cu acelasi scor, 1-0, de altfel scorul preferat in play-out, cel mai des intalnit rezultat este 1-0, care ar fi nemaipomenit, doar sa fie pentru noi astazi.
Cum ar putea arata primul 11? Dinamo a avut ocazii cu UTA, dar jocul ofensiv sufera teribil in continuare, nu mai vreau sa repet in fiecare saptamana faptul ca avem cel mai slab atac din 2021, dar este evident acest lucru, atata timp cat marcam o data la trei meciuri. Plecand de la aceasta idee, cred ca vom veni cu o formula ceva mai ofensiva. Nu ma astept sa schimbe prea multe Uhrin in garnitura de start, dar o modificare cred ca o va face.
Daca in linia defensiva singurul semn de intrebare ar fi la cuplul de fundasi centrali, desi cred ca vom evolua la fel cu Bejan Albentosa, Filip stanga si Ehmann dreapta, Gudmund in poarta, la mijloc ma astept sa iasa Janusz Gol, o crunta dezamagire, Anton Rauta sa fie recuperatorii, in stanga tot Deian, Fabbrini in spatele varfului, iar in dreapta probabil tot Ahmed Bani.
Nu stiu cum sa descriu evolutia lui Bani, ca a avut momente bune, dar parca astept mai multe din partea lui. Ca o paranteza, as fi vrut ca Borcea sa fie rasplatit dupa ultimele evolutii de la Dinamo II, dar probabil ca Uhrin nu il cunoaste pe tanarul dinamovist. In atac acelasi Nemec, care este in scadere de forma, ar fi grozav sa fie momentul in care marcheaza din nou, dupa o lunga pauza.
Gaz Metan şi Dinamo s-au mai întâlnit de 32 de ori în principala competiţie intenă, de șapte ori s-au impus medieşenii, de 18 ori au câştigat bucureştenii, iar alte șapte meciuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Gaz Metan gazdă: 16 jocuri – 6 victorii de fiecare parte – 4 remize.
Mihai Teja vs Dusan Uhrin: 3 meciuri în Liga 1 – două victorii Teja – un succes Uhrin.
Mediile de vârstă
Gaz Metan Mediaş – 24 ani şi 8 luni;
Dinamo – 26 ani şi două luni.
MARIO NICOLAE: “Ne dorim foarte mult să marcăm, în primul rând. Și cu siguranță după ce vom marca va exista și o descătușare, și o altă față a echipei. Dacă până acum au existat meciuri în care echipa a reușit un joc consistent, dar nu am reușit să marcăm și nu am luat nici puncte, credem cu toții că în momentul în care vom reuși să marcăm, echipa va arăta altfel.
E clar că fiecare meci care trece în care nu aduni puncte va atârna greu în clasamentul final. Dar suntem încrezători că la fiecare meci putem să luăm lucrurile pozitive și vom putea să aducem puncte. Și din discuțiile cu ei și cu staff-ul tehnic, chiar dacă se complică de la fiecare meci, suntem încrezători că din punctele rămase putem să sperăm că ne putem salva chiar și fără nevoia unui baraj.” a spus Nicolae