Fiți biruitori. Luptați până la capăt!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

“Fiecare poveste are un sfârșit. În viață., fiecare sfârșit e un nou început”

O zi specială. Astăzi, 23 Aprilie 2021, fiți purtători de biruință., precum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Mi-am pus încrederea toată în voi. De la primul om care deschide porțile la Saftica și până la ultimul care stinge lumina de veghe de la laptop, la 4 dimineață, când încă mai caută soluții pentru salvarea lui Dinamo! Așa sunt eu.

Și ca mine, mulți alții. Cu greu ne reprimăm nemulțumirile, dezamăgirile. Însă într-un final ne întoarcem tot către tine. Da, către ține Dinamo! Am citit de-a lungul ultimelor luni, mii de păreri. Mii de îndreptățiți ai fotbalului care au pus câte o ștampila, unsă cu prea multă cerneală, peste istoria ta. Eu nu am pus ștampila. Și nici nu am lipit plicul. Am găsit în schimb puterea să caut ceva bun din toate cele întâmplate. Și am găsit. Deși e un simplu gând, faptul că încă exiști mă mulțumește.

Nu este suficient și asta o știți și voi. Este nevoie, că voi, toți cei care astăzi faceți parte din numele Dinamo, să fiți învingători. Învingeți-va temerile. Aveți încredere în propriile forțe. Ascultați sfaturile de la antrenamente, fiți uniți! Știu că sună poate, prea dur.

Mister Cornel Dinu îi spunea la un moment dat unui băiat din Făurei: “Muncitor băiatul, foarte muncitor dar terenul de fotbal nu e șantier” Ba da, băieți! Pentru voi, pentru noi toți membrii DDB și toți cei care iubim Dinamo, terenul este un șantier. Cu toții trebuie să trecem la munca de jos. Trebuie să cădem în genunchi, să ne ridicăm, iar să cădem, să gustăm din răutatea și “veninul”noroiului, însă ochii și mintea să ne fie doar către un singur scop. Victoria!

Dacă e nevoie chiar să muncim 24 de ore / zi! Sau cum spunea oracolul: “Eu muncesc 24h/zi. Uneori chiar și noaptea”

Zâmbiți oameni buni! Zâmbește Deian, Paul, Adam! Fotbalul nu l-ați uitat.

Să fie victorieee!

Să auzim de Doar Dinamo București!

loading...

Lasă un răspuns