Suporterii dinamovisti au visul unui Mare Dinamo, dar pentru a atinge acel vis, nu este indeajuns sa il doresti, este nevoie de o strategie pentru a il infaptui.
Cu totii avem dorinte, vise pe care le dorim realitate, dar foarte putini dintre noi intelegem ca pentru a ne realiza aspiratiile, avem nevoie de o strategie si de mult efort depus pentru a urma calea catre succes.
![]()
Cea mai mare parte a suporterilor dinamovisti isi doresc un alt actionariat la Dinamo. Este firesc sa se intample acest lucru dupa o perioada lunga de mediocritate, timp in care, noi suporterii am tinut steagul sus. Doar ca nu este indeajuns sa iti doresti, sa pui suflet in visul tau, trebuie sa gasesti o strategie prin care acest lucru poate fi reaizat si sa intelegi ca trebuie sa urmezi acea strategie pas cu pas, pana cand visul devine realitate.
![]()
Nimic nu se realizeaza peste noapte. Observ anumiti fani dinamovisti care atunci cand vorbesc despre programul DDB, afirma ca numarul cotizantilor este in acest moment mic ( din punctul lor de vedere), asta la nici o luna de la lansarea programului.
![]()
Le reamintesc, celor care gandesc asa, ca si ei au avut nevoie de minim 7 luni ca sa se nasca. Apoi au avut nevoie de o perioada de timp ca sa inteleaga realitatea inconjuratoare, ca sa ajunga la scoala, apoi un alt timp indelungat, pentru ca sa se califice intr-o meserie. Toate aceste perioade au fost necesare in formarea lor ca oameni.
Ne-am fi dorit ca lucrurile sa nu stea asa, sa functioneze altfel, sa fie totul pe repede inainte, iar schimbarile sa se intample „ieri”, dar lucrurile nu functioneaza deloc asa. Speranta nu este si nu poate inlocui niciodata strategia.
![]()
Prezent in studioul Radio PCH, Cristi Hildan a dat dovada de un mare realism atunci cand a spus ca sperantele, sunt ca in primul an, numarul cotizantilor sa fie undeva intre 3000-5000 de membrii cotizanti. A dat dovada nu doar de o intelegere exacta a realitatii dar si de o strategie bine pusa le punct. Nu a pus dorinta inaintea strategiei, nu a „lipit pe frigider un vis” si a asteptat ca el sa se intample.
![]()
Suna frumos cifrele mari, mental le dorim cu totii, dar vei putea ajunge la ele doar avand o strategie eficienta si clara in acest sens. Personal cred ca numarul celor care au cotizat pana in acest moment, este un numar foarte bun pentru atingerea obiectivului pentru primul an.
![]()
Cu totii ne dorim un alt actionariat, cu totii visam sa punem umarul la creerea unui MARE DINAMO, dar pentru asta ai nevoie de o STRATEGIE REALISTA si de o disciplina a muncii care sa te ajute la realizarea acelei strategii. Altfel, sunt doar vorbe frumoase, menite sa atraga naivii care cred ca lucrurile pot fi facute peste noapte.
HAI DINAMO!



