Trăim la limită și prin Dinamo și prin viața de zi cu zi.
E greu , dar palpitant . Interesant, că și ca nativi ai locurilor, și ca dinamoviști ducem o luptă de gherilă și pentru existență și pentru independență, împotriva celor care n-e îngreunează traiul , împotriva celui care n-e batjocorește pasiunea . După primul meci oficial al noului an calendaristic , se impun câteva remarci, mai la distanță de el.
Prima constatare e că echipa nu e deloc omogenă, și nu-i de mirare. Din punct de vedere individual sunt deasemenea câteva carențe. Un Brănescu mult mai aerian decât cei 1,94 metri ai săi . Și nu în contextul mingilor din 16-le său, sugerând, pe undeva , că e mult mai „toxiinfecționat” decât portarul Penedo.
În fața sa Nede și Popescu , nu au fost ca un mix , pentru că nu sunt încă hămuiți de jocuri . Obișnuita piedică a „patronului” care rupe apărarea noastră în fiecare perioadă de mercato. Pe laturi, Nica a făcut exact „nica” , neînțelegând parcă limbajul elevilor lui Mangia , deși a bătut ceva timp mingea prin „cizmă” .
Totuși locul lui nu-i acolo . Romera , însă , a arat partea sa . Păcat că nu a avut cu cine schimba și mingile , lipsindu-i astfel finalitatea acțiunilor intreprinse. Nistor , cu figura sa obișnuită de „a litlle silly” ar merita și trei câini pe piept pentru cât aleargă. Dacă ar fi pe linia frontului ar fi genul care se sacrifică , nu se dă la o parte , urmând calea eroului neinițiatic. May lasă impresia că e în mai multe locuri de-odată, mereu cu același suflu. Realizările sale sunt multe, pentru că și încercările sale sunt multe . Pesici, noul venit , a fost productiv prin acel assist și curajos prin pedigriul sau de ex-iugoslav.
El poate scoate tot ce e mai bun din Salomao și invers . Hanca e un caz special . A avut realizări când a putut profita de o echipă și de un mijloc puternic, un Azer, un Palici.. Acum arată cât poate el în realitate. Și după ultimele episoade , nu mai are nici o scuză . Oricât de mult bine ne-ar fi făcut în trecut , aici e totuși Dinamo. , poate saluta galeria la final și în trening , timpul azi nu mai lucrează în favoarea ineficienților.
Monroy a fost greoi , rudimentar , opac . Un Albin mai subțirel . Am înțeles că ar fi feblețea lui Vasile . Ar fi nasol să fie așa , pentru că nimeni nu ar avea chef să vadă echipa jucând în 10 dacă va continua așa. Nemec 2018 arată ca Nemec 2017 , cel din primăvară. Dacă va rămâne așa și va avea mingea în 16 ,va fi regizorul principal al tabelelor. Moldoveanu și Popa = un punct și implicit salvarea pielii strategului ușor depășit la un monument dat , Miriuță.
E îmbucurător că avem totuși câteva arme secrete pe bancă , nefiind chiar atât de subțiri calitativ cum părea . A doua observație e că dacă la ” capris de Mangia ” l-i s-au înmuiat picioarele datorită poziționării clasice ,frecvente, cu spatele la batalionul de batali ai Piperei , în cazul nostru , un lucru îmbucurător dealtfel , a fost prospețimea fizică pe finalul celor 90 de minute , fapt ce ar putea cântări decisiv pentru soarta meciurilor următoare. Nu avem timp de șah fotbalistic .
Așezarea tactică nu e nici 4-3-3, nici 4-2-3-1. E 11 contra 11 ; cu cântec înainte marș! Dar nu pe modulul „ce-o fi o fi” căci așa cum spunea un antrenor român : ” îmi este mai ușor să joc împotriva unei echipe cu jucători de clasă ,dar cu antrenor slab, decât împotriva unei echipe cu jucători slabi dar cu un antrenor bun „. Deaceea , Miriuță are prim planul . Depinde foarte mult de el , nu e valabilă vorba „joacă jucătorii”. Ei joacă dar dacă nu îi înveți ritmul se calcă pe picioare .
Și va trebui să îi învețe hora în 6 , nu în 8. Concluzia e clară ca celebra replică shakespeariană „a fi sau a nu fi , asta-i întrebarea”. Până la meciul cu Astra care ori va avea miza unei finale , ori doar cea a palmaresului , meciul cu Chiajna e cel mai important , iar cel cu FCSB cel mai așteptat , dar fără cele 3 puncte din meciul cu ilfovenii , nici măcar o victorie cu FCSB nu ne va putea consola , deși știu că pentru unii e aproape totul .
