AcasăEditorialTimisoara-Dinamo: Joc foarte prost, dar ne-am batut joc de ocazii

Timisoara-Dinamo: Joc foarte prost, dar ne-am batut joc de ocazii

Imi era teama de meciul de la Timisoara, imi era teama de faptul ca aveam patru absente importante in defensiva, imi era teama de starea gazonului, dar speram totusi ca Dinamo va beneficia de un plus de incredere dupa victoriile obtinute in Liga I.

Dinamo a inceput in formula: Penedo- Dudea Maric Katsikas Oliva- Mahlangu Nascimento- Hanca Rivaldinho Salomao- Nemec. Pe parcurs au mai intrat Corbu, Bokila si Moldoveanu. 

Dinamo s-a deplasat la Timisoara cu gandul de a obtine toate punctele puse in joc, pentru ca altfel am fi iernat in afara primelor 6. Numai ca evolutia echipei nu mi-a aratat acest lucru. Dinamo a parut blazata, foarte putin agresiva si dornica de a ataca. Extrem de putine ocazii de poarta in primul act, doar Rivaldinho a avut o sansa buna, dar sutul din careu a trecut mult pe langa. Mahlangu a avut o actiune superba in prima repriza, l-a gasit bine pe Nemec in careu, dar sutul slovacului a fost blocat.

In rest, un joc foarte slab, pase gresite si trebuie sa recunoastem, Timisoara a avut initiativa. Dudea a fost vizat in principal de Doman, dar odata cu iesirea lui Nascimento accidentat, dupa o intrare oribila a lui Barnoi, lucrurile s-au mai asezat, Corbu este ceva mai familiarizat cu acel post.

Repriza a doua a inceput pe aceleasi coordonate, Timisoara mai agresiva, avand mai mult iniativa, iar Dinamo cu un joc fara orizont. Cu toate acestea,  Rivaldinho a ratat cea mai importanta ocazie in minutul 55, atunci cand a ramas singur cu portarul advers dupa ce a dejucat pasul la offside, a avut timp sa isi pregateasca sutul la 16 metri central pe poarta, dar a trimis pe langa, un sut execrabil pentru varful brazilian, care ramane fara gol marcat de la finalul lui septembrie. In ultimele meciuri a ratat foarte mult, evolutii slabe pentru un jucator de la care aveam asteptari ceva mai mari. A si fost schimbat dupa acea oportunitate, nu doar pentru ca a ratat, jocul lui a fost foarte modest. Dar inlocuitorul lui a fost Bokila…

Banatenii au avut cateva suturi de la distanta, dar toate au trecut departe de poarta. Alex Munteanu totusi si-a reglat tirul, iar in minutul 63 balonul sutat a trecut putin pe langa poarta lui Penedo, ceva mai nesigur in acest meci, mai ales pe centrari. Timisoara desi a jucat mai bine per total, nu a avut ocazii importante. Ma asteptam dupa ocazia lui Riva, sa avem mai mult balonul, sa incepem sa aducem mai multi oameni in treimea adversa, dar nu a fost asa. M-a surprins faptul ca Timisoara a tinut mai bine de minge, nu au abuzat de baloane lungi, deci nu prea tine scuza gazonului, sincer Timisoara a parut echipa mai tehnica.

Pe neasteptate, Bokila scapa si el singur cu portarul, a avut tot timpul din lume sa il execute pe Straton, dar a tras fix in portar dintr-o pozitie excelenta. Salomao venit din spate a fost blocat de acelasi portar. Desi am jucat prost, am avut ocaziile mai importante. In minutul 75 am fost din nou aproape de a marca, Salomao a fost intr-o pozitie excelenta in flancul stang, a centrat in fata portii, dar Harut a respins in extremis din fata lui Bokila.

Nemec a fost schimbat cu Robert Moldoveanu, un efort important depus de slovac, a muncit mult, dar fara realizari, cam asa poate fi descris jocul lui Nemec din acest sezon.

In finalul partidei care credeam ca nu mai produce nimic, Salomao a facut o tampenie greu de imaginat, a primit al doilea galben dupa ce a tinut adversarul de tricou la mijlocul terenului si a fost eliminat, asta inseamna ca va rata meciul cu CSU Craiova din prima etapa. Bokila a vrut sa aiba el ultimul cuvant de spus, a ratat o noua ocazie dintr-o pozitie foarte buna, dezastruos varful congolez, ce a putut fi admirat in toata splendoarea lui de Cosmin Contra, aflat si el in tribune.

Dezamagitor jocul lui Dinamo, nu am inteles de ce nu am fortat mai mult, am avut ocazii, s-a vazut ca Timisoara este vulnerabila in aparare, dar nu am avut vlaga, am lasat de multe ori impresia ca nu ne dorim mai mult si ne multumim cu putin. Din Februarie jocul trebuie sa arate mai bine de atat, altfel misiunea noastra va fi extrem de dificila. Am ratat ocaziile importante, dar pe fondul unui joc modest. Apreciez efortul depus de jucatori precum Mahlangu sau Nemec, care au tras serios de ei. Bokila si Rivaldinho ar trebui sa isi puna niste semne de intrebare, nu prea ai cum sa te numeste atacant si sa ratezi din asemenea pozitii. Pacat, am ratat o sansa importanta, acum in ultimele patru meciuri trebuie sa obtinem cel putin 9 puncte. 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare