Dinamo a reintrat în lupta pentru podium odată cu succesul în fața ardelenilor de etapa trecută, iar în urma rezultatelor înregistrate în această rundă, putem ajunge pe locul 3, la egalitate cu CFR.
Aș continua ideea, cred că putem reintra în lupta pentru locul 2, deoarece am avea doar 5 puncte de recuperat în fața Viitorului, ce ar urma să vină la București. Așadar, avem pentru ce lupta, nu trebuie să ne facem calculele în funcție de alții, cum putem să-i încurcăm, trebuie să ne ajutăm pe noi să terminăm cât mai sus în clasament. O clasare pe podium reprezintă un plus față de anul trecut și trebuie să demonstrăm că merităm acest lucru.
Pentru a se putea întâmplă asta, avem nevoie de un succes în meciul cu Astra, o condiție greu de îndeplinit, dar nu imposibil. În acest sezon, am învins deja de două ori în deplasare pe Astra, marcând 9 goluri. Ce-i drept, asta se întâmpla undeva în 2016. De atunci, s-au schimbat multe lucruri. La noi nu mai este Ioan Andone pe bancă, iar Astra și-a revenit după un început de coșmar de sezon.
Au prins play-offul în fața noastră, dar aici nu se simt foarte bine. Deși au pornit cu gândul de a-și apăra trofeul câștigat anul trecut, au ieșit definitiv din calcule odată cu cele trei înfrângeri consecutive. Astfel, pentru ei singurul obiectiv rămas ar fi Cupa României. Dar asta nu înseamnă că nu vor încerca o clasare cât mai sus și în campionat, nu cred că se mulțumesc cu locul 6 ocupat în acest moment.
Dinamo a obținut primul succes în play-off, orice am spune, nu ne simțim foarte bine în această fază a campionatului, dar avem speranța că situația se poate redresa. O victorie în fața Astrei ar veni la fix, iar negocierile pentru prelungirea contractului s-ar putea desfășura într-o atmosferă mai plăcută. Dar nu trebuie să depindă de rezultat, spuneam doar de atmosferă, parcă m-am săturat de încrâncenarea din acest sezon de la Dinamo.
Ca informație exclusivă, sursele noastre ne-au indicat faptul că antrenorul echipei noastre este adeptul ideii de a nu schimbă formula câștigatoare. Deși au fost multe schimbări neașteptate în formula de start cu CFR, se pare că nu vom vedea modificări. În poartă Cerniauskas, care pare că a câștigat lupta cu Penedo, datorită evoluțiilor consistente. În apărare, Dielna și Maric vor fi din nou titulari, ceea ce ar însemna că Nedelcearu va fi din nou rezervă, la fel și Mihai Popescu. Romera și Filip sigur de prezența în primul 11, asta și pentru că nu prea sunt soluții. La mijloc Mahlangu și Palic în centru, iar Patrick și Hanca în benzi, iar în atac Nemec și Rivaldinho. Acum eu am semnul meu de întrebare, dacă Patrick va fi din nou titular, mai ales că Bumba este soluție pentru acest meci, așa cum nu știu dacă nu cumva Nistor va intra din primul minut. Însă aceasta a fost informația transmisă, mai puțin relevant ce îmi doresc eu.
Un meci care trebuie gestionat ca atare, Dinamo nu are nimic de pierdut, totul de câștigat, trebuie să profităm de starea de incertitudine și vulnerabilitatea giurgiuvenilor, cred că avem o șansă bună de care ar fi mare păcat să nu profităm.
loading...



