Dinamo București este sigură de prima poziție la finalul sezonului regular, iar astăzi și-a aflat și adversarul din play-off. Este vorba de Dunărea Călărași.
Este pentru al treilea an consecutiv când cele două formații se întâlnesc în play-off, o premieră pentru handbalul din România. Un duel interesant, care naște multe orgolii mai ales din partea călărășenilor, dovadă faptul că ultima partidă dintre cele două formații ce s-a jucat la Călărași s-a terminat la egalitate.
