AcasăEditorialObservatii dupa Dinamo-Dunav: 3-2

Observatii dupa Dinamo-Dunav: 3-2

Am fost curios sa vad echipa in meciul amical impotriva bulgarilor de la Dunav. Era un prilej excelent pentru a vedea la lucru o parte din jucatorii ce au evoluat mai putin acest start de sezon. Si intr-adevar am avut ce vedea, aspecte negative, dar si pozitive. 

Jocul per total in prima repriza a functionat bine, cel putin in primele 30 de minute. Dinamo a fost la conducerea jocului, ne-am si creat cateva ocazii de gol prin Gnohere, care nu a fost insa prea inspirat. Andone cred ca a fost cam dur cu varful francez, amenintandu-l cu banca de rezerve, in conditiile in care noi nici nu am adus un concurent veritabil pentru el, cu tot respectul pentru Popa, nu este la acelasi nivel. Totusi, Bizonul a fost in centrul actiunilor din prima repriza cand Dinamo a si punctat de doua ori, chiar mai puteam marca de 2-3 ori. Pe final de repriza bulgarii au controlat mijlocul si si-au creat cateva ocazii, una destul de mare, dar per total mi-a placut siguranta din defensiva, cu exceptia flancului drept, acolo unde au insistat de cele mai multe ori, simtind vulnerabilitatea din acea zona.

Actul secund le-a apartinut bulgarilor, care au marcat doua goluri absolut superbe, primul fiind de exceptie. Dinamo a replicat prin reusita lui Valentin Lazar, dupa o actiune frumoasa desfasurata in flancul stang, unde Hanca a scos excelent pentru Oliva, care a centrat foarte bine careu. Apoi dupa minutul 65 jocul a scazut ca intensitate si am mai remarcat executia frumoasa a lui Popa, voleu scos frumos de portarul bulgar.

Evolutiile jucatorilor.

Alberto Cobrea: nu a gresit la goluri, insa nu mi-a demonstrat ca ar oferi siguranta. Jocul de picior nu mi s-a parut grozav, a pus in dificultate fundasii centrali cu pasele, ar trebui sa iesim mult mai bine din propriul careu. Nu simt ca ar fi un inlocuitor pentru Branescu.

Laurentiu Corbu: S-a vazut ca nu are ritm de joc si toate actiunile bulgarilor au fost in acea parte, mai ales ca pe acelasi flanc era si Patrick, care nu se apara deloc bine, are de lucrat la acest capitol. Corbu poate pentru el, ar fi fost mai bine sa fie cedat sub forma de imprumut pentru a avea ritm de joc, dar pe urma se ivea alta problema: Cine era rezerva lui Romera?

Mihai Popescu: Sigur in aparare, un joc bun de picior, mi-a placut modul in care se pozitioneaza, are o anumita eleganta in joc care aduce aminte de fostii mari fundasi dinamovisti. As vrea sa il mai vad evoluand, ca prima impresie pare in prim plan pentru a fi titular alaturi de Nedelcearu, poate fi sansa lui. Trebuie sa spun ca la golul secund al bulgarilor, l-a scapat din marcaj pe atacantul lor, dar poate a fost si offside, greu de spus.

Alin Dudea: A fost incercat fundas central de data aceasta, nu s-a complicat foarte mult, a incercat sa joace cat se poate de simplu, cred ca aceasta este pozitia lui de baza, nicidecum la mijloc. Ii va fi greu totusi sa joace titular, dar daca nu vom mai aduce niciun fundas central, foarte probabil de altfel, cred ca va mai primi sanse pe viitor.

Maximiliano Oliva: Chiar mi-a placut jocul fundasului lateral. Are o viteza excelenta, centreaza foarte bine, in aparare nu se teme de duelurile 1 la 1, chiar daca fizicul nu este atuul sau, chiar de doua ori a bagat capul in gheata adversarului. As vrea sa il mai vad evoluand, cred ca exista potential la acest jucator.

Azer/Hanca/Palic: Aici deja stim cum functioneaza lucrurile, i-am vazut evoluand, insa trebuie sa remarc aportul ofensiv al lui Sergiu, care a marcat, dar a si creat faza golului trei, cred ca Andone i-a gasit pozitia in teren. Deasemenea Palic a punctat foarte frumos, cu sange rece faza de contraatac din prima repriza. Azer in nota sa, foarte sigur, nu greseste pasele si a recuperat multe baloane.

Patrick: Are teama de a intra in duelurile fizice, asta provine probabil si din neincrederea in fizicul sau, are de lucrat la acest aspect. Incearca poate uneori sa tina prea mult de balon, dar faza de contraatac a jucat-o foarte bine, l-a pus bine in valoare pe Palic. Din pacate, in plan defensiv are de lucrat mult, de aceea este greu sa il vedem titular momentan.

Lazar: Cred ca Vali Lazar este in cel mai bun moment al carierei sale, pare dezinvolt, sigur in joc, apare la finalizare, mult mai implicat in joc, de cele mai multe ori ii si ies actiunile, un punct fix in echipa.

Gnohere: Andone a parut foarte suparat pe Bizon, dar cred ca a fost vorba de putina lipsa de concentrare. A ratat cateva ocazii mari de tot, daca era vorba de un meci oficial, nu mai primea aplauzele. A fost altruist la golul lui Hanca, a preferat sa paseze desi avea pozitie de a suta. Cred ca Andone a exagerat putin cu critica la adresa varfului nostru.

Debutul lui Nistor. Vorbeam cu colegii de la Radio, il asteptam pe Nistor cu foarte mare interes, toata suflarea dinamovista era curioasa sa il vada la lucru. Intr-adevar, fizic nu este la parametrii optimi, dar mi-a placut ca totusi a incercat sa faca pressing in anumite momente. Totusi, chiar si nepregatit, se vede calitatea. A creat o faza de toata frumusetea, a scos un adversar din joc doar prin miscarea corpului si a dat o pasa filtranta excelenta. O sa fie un jucator foarte util, ramane de vazut cand va fi pus la punct fizic.

Luka Maric: Aici am vazut ceva probleme de comunicare, de altfel normale zic eu. Nu a parut prea sigur si la o faza a fost intors pe toate partile de un jucator advers. Nu vreau sa il critic prea mult, deoarece nu a fost probabil mai mult de un antrenament. Ramane de observat.

Andrei Tircoveanu: Mi-a placut atitudinea lui Andrei, foarte bataios, a intrat in adversari, a avut si cateva actiuni frumoase, cred ca el chiar merita mai multe sanse, chiar daca uneori cauta solutiile mai complicate in detrimentul celor mai simple, aici mai are de lucrat. Are glezna fina si trebuie sa il crestem, deoarece nu gasesti prea des astfel de jucatori.

Daniel Popa: A iesit cam mult in banda, a avut o executie frumoasa, dar cam atat. Merita sanse, mai ales ca nu avem alt varf, dar nu cred ca momentan ne poate ajuta sa castigam trofee.

Am vazut cateva momente frumoase de fotbal si ma intrebam de ce in meciul contra mediesenilor am fost atat de fricosi si anosti in exprimare. Se poate sa evoluam mult mai bine si cativa jucatori care au evoluat mai putin, cu siguranta au potential. De asemenea, venirea lui Nistor in mod cert va ajuta mijlocul, care oricum incepe sa arate mai bine. Totusi, defensiva arata ca are probleme si cred ca venirea unui fundas central de valoare, experimentat, ar fi de dorit.

„La Dinamo suporterii nu au răbdare”

Debutul lui Dan Nistor! „Sper sa castigam campionatul”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare