Ulterior tehnicianul şi-a nuanţat discursul, menţionând că nu a vorbit cu nimeni din conducerea „câinilor”, ci doar a fost informat de prieteni comuni că Negoiţă îl vrea în Ştefan cel Mare.
Fără titlu din 2007, Dinamo se scufundă în clasament, în acest moment fiind pe locul 8. În ciuda declaraţiilor de susţinere la adresa lui Andone, Negoiţă se gândeşte de câteva etape să îl schimbe pe tehnician. O variantă a fost Şumudică, cei doi complimentându-se reciproc, însă se părea că, pentru moment, varianta a căzut.
Dimpotrivă, zilele trecute tehnicianul Astrei a fost la un pas să ajungă în Ştefan cel Mare, lucru recunoscut chiar de antrenorul care sezonul trecut a câştigat un titlu cu Astra.
„Am fost foarte aproape zilele acestea să ajung la Dinamo. Nu am vorbit cu conducerea clubului Dinamo, dar am fost o variantă. L-au vrut pe Şumudică. Nu aveam cum să vorbesc cu oameni din club pentru că eu am contract cu Astra. Exista varianta şi din partea suporterilor, eram foarte aproape. Nu există probleme şi aş antrena Dinamo„, a spus Şumudică, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.