Dinamo a încheiat la egalitate cu CFR Cluj, scor 1-1, într-o partidă care a contat pentru etapa a 16-a a SuperLigii.
Golurile duelului din Gruia au fost marcate de Josue Homawoo (minutul 33), pentru gazde, respectiv Louis Munteanu (minutul 45+2), pentru oaspeți. Zeljko Kopic (47 de ani) nu a fost mulțumit de faptul că Dinamo a câștigat doar un punct din disputa cu ardelenii de la CFR Cluj, însă s-a declarat satisfăcut de jocul prestat de ”câini” pe stadionul Arcul de Triumf.
”Am pierdut două puncte astăzi, dar sunt mulțumit de cum a arătat echipa. Nu i-am dat CFR-ului prea multe ocazii de a marca. Trebuia să insistăm să dăm și golul doi când am avut ocazia. Dennis Politic a avut o mare șansă la acea fază.
Vom vedea ce probleme are Golubovic, după ce face niște investigații medicale. Încă nu știm în ce stare se află. Totuși, mă bucur că Opruț și Homawoo nu au pățit nimic și au ieșit sănătoși de pe teren.
Am avut ghinion la golul marcat de ei. Trebuia să comunicăm mai bine. Nu a fost cine știe ce ocazie. Suntem bine ca joc. Suntem pe locul 2. Practicăm un fotbal bun și avem un joc consistent. Avem acum posibilitatea să ne odihnim și să revenim cu forțe proaspete până la Crăciun.
Mă bucur că Alexandru Roșca a jucat cu încredere și a demonstrat că este pregătit să joace pentru Dinamo. Putem să ne bazăm pe el pe viitor”, a declarat Zeljko Kopic, la flash-interviu.