Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a prefațat duelul cu Petrolul Ploiești de mâine seară, din deplasare.
Antrenorul echipei noastre a spus care sunt absențele pentru mâine seară:
,,Mâine e primul meci oficial al nostru, nu ne putem baza pe Dennis Politic, de asemenea Velkovski nu are permisul de muncă și nu poate juca. Toți ceilalți sunt pregătiți, suntem motivați, ce aștept de la jucători să dea maxim. Respectăm Petrolul, știu că au o echipă foarte bună, echilibrată, ne așteaptă un meci greu. Toți jucătorii trebuie să fie războinici mâine, va fi intensitate, energie, dacă vrem să obținem un rezultat pozitiv, trebuie să fim o echipă top.
Pentru noi toate meciurile sunt importante, avem 9 meciuri rămase în sezonul regular, fiecare meci îl vom trata cu gândul de a obține maxim. Suntem bine pregătiți, am încheiat anul trecut cu 2 victorii, am înscris 3 goluri, am avut două meciuri fără goluri primite, e important pentru asta.”, a spus antrenorul lui Dinamo la conferința de presă premergătoare partidei.
Despre jucătorii transferați în această săptămână: ,,Despre noii-veniți, au calitate, desigur, dar au ceva probleme, nu au jucat de ceva timp, Eddy a jucat ultima oară în decembrie, e mai bine decât Pavicic, a ajuns azi în București, vom vedea până mâine cum se simte și el.
Cred că ne-am descurcat bine în mercato, de la o săptămână la alta vom fi mai bine, până la finalul perioadei, vom vedea ce vom mai aduce. Îmi respect jucătorii din echipă, nu vreau să discut despre posturi, despre ceea ce căutăm, avem ideile noastre și vom vedea ce vom aduce.”, a spus Kopic.
Numărul mare de străini, faptul că va trebui să renunțe la anumiți jucători: ,,Pentru mine e o decizie grea, am respect pentru toți jucătorii din echipă, dacă cineva va pleca, nu e ușor să iau decizia asta, îi simt că sunt jucători buni, profesioniști, dar trebuie să iau cea mai bună decizie pentru club.”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.
,,Vom lupta pentru fiecare puncte, uneori vom juca mai bine, alteori mai puțin, vom lupta din greu, vom încerca să dăm tot ce avem mai bun.”
,,Petrolul a jucat 3-5-2, dar a folosit și 4-1-4-1, dar trebuie să fim pregătiți de orice va oferi Petrolul, să avem un răspuns pentru orice am putea întâlni.”
,,Pregătirea mentală e importantă, să avem stabilitate mentală, tactic, fizic, nu a fost o perioadă lungă de presezon, am lucrat bine, un meci nu va face diferența, trebuie să avem grijă la detalii, sunt încă 7-8 puncte de recuperat. Nu este ușor, dar am încredere că până la finalul sezonului vom avea motive să fim bucuroși și satisfăcuți de ce am realizat.”
,,Calitatea noilor veniți este evidentă, dar sunt probleme normal, nu au jucat în mod regulat, am acceptat asta, voi încerca cu staff-ul să îi aducem în formă cât mai repede posibil.”
RĂZVAN PATRICHE: ,,Au venit jucători buni, de calitate, sperăm să îi integrăm repede în echipă. Obiectivul este să ne salvăm de la retrogradare, mai avem mult până acolo. E primul meci oficial din anul acesta, un meci foarte important cum vor fi toate meciurile pentru noi de acum încolo, dar e cel mai important pentru că este primul. Ne dorim să începem cu dreptul, pentru a aduce cât mai multe puncte.
Meciurile cu Petrolul au fost incendiare, două galerii superbe. Având în vedere clasamentul și că joacă acasă, ei sunt favoriți. Vom face totul pentru a câștiga meciul de mâine seară. Vom da totul pentru a câștiga fiecare meci.