Vestea zilei este faptul că Xavi Pascual pleacă de la Dinamo!
Informația a fost confirmată de președintele CS Dinamo, Ionuț Popa:
,,Este adevărat că Xavi Pascual va pleca de la Dinamo. Veszprem i-a făcut o ofertă uriaşă, iar în acest moment singurele discuţii rămase sunt legate de clauza de reziliere. Ei ne-au propus ceva, dar noi vrem să o achite integral.
Nu cred că va fi niciun fel de problemă. Nu avem cum să îl ţinem şi moral nu ar fi corect. Ne-a transmis că a primit o ofertă uriaşă de la Veszprem, bani pentru transferuri de top, are acolo şi câţiva copii de suflet pe care i-a crescut la Barcelona.
In locul lui Xavi Pascual va veni David Davis, un antrenor de mare experienţă. Vreau să îi mulţumim lui Xavi Pascual, a creat aici o maşină de handbal şi a adus nişte jucători extraordinari, ne-a dus şi în Final Four.
Eu sunt convins că va reuşi să câştige Liga Campionilor şi la Veszprem, având în vedere proiectul care se construieşte acolo şi câţi bani sunt gata să investească. Evident, la noi proiectul continuă şi vom aduce un antrenor de top în locul lui Pascual”, a spus Ionuţ Popa pentru FANATIK.
David Davis este nimeni altul decât fostul antrenor al lui Veszprem. A condus echipa între 2018 şi 2021. A antrenat la Vardar Skopje, a fost selecţionerul Egiptului, iar din 2022 a antrenat la Al Ahly.