Suflarea dinamovistă este în așteptarea întăririlor la nivelul lotului de jucători, un aspect vital în lupta pentru evitarea retrogradării.
Starea de așteptare este neplăcută, nesuferită, orice zi în care nu se oficializează un transfer devine din ce în ce mai greu de digerat de către suporeteri. Suntem îngrijorați pentru că realizăm că timpul până la începerea sezonului este foarte scurt, jucătorii noi veniți au nevoie de o perioadă de readaptare la efort, de acomodare și pentru a ajunge la parametrii fizici optimi. De aici o stare de iritare și nerăbdare care domnește în toată suflarea dinamovistă.
Evident, aducerea unor jucători nu vă asigura liniștea, nu avem cum să ne relaxăm până nu vom fi salvați din punct de vedere matematic, dar sperăm să trecem peste această apăsătoare de așteptare iar Kopic să aibe șanse mai mari de a forma o echipă competitivă.
„Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett e piesa în care nu se întâmplă nimic. Ceea ce contează este așteptarea.
Cei doi vagabonzi din piesa, Estragon și Vladimir se întâlnesc în fiecare seară lângă un copac la marginea unui drum de țară și îl așteaptă pe Godot.
Stăm pe loc și așteptăm ceva. Ceva mai bun, ceva mai potrivit, ceva mai ieftin, ceva mai interesant.
„Nu vreau să spun că deznădejdea personajelor mele ar fi optimistă. Dar ceea ce pot spune este că oamenii mei se încăpăţânează să meargă totuşi mai departe.” (Samuel Beckett) .
Și totuși când vine Godot, cât îl mai așteptăm?
