AcasăUncategorizedVulnerabili in centru.

Vulnerabili in centru.

Fluierul de final al meciului cu UTA ar trebui să însemne startul pregătirilor pentru a doua parte a sezonului, una care se anunță mai intensă și mai dură decât tot ceea ce s-a întâmplat până acum.

Pentru cei din conducerea lui Dinamo – președinte, director sportiv, antrenor – vacanța va fi extrem de scurtă, iar căutarea și găsirea de soluții pentru întărirea lotului devine obiectivul principal.

„Ca posturi, vrem să aducem fundași centrali, fundaș stânga și atacant. Dacă apare ceva extraordinar între timp, evident că vom accepta orice transfer care va aduce un plus de valoare. Dar noi ne focusăm pe aceste posturi pentru a aduce dubluri în angrenajul echipei”,
a declarat Andrei Nicolescu pentru GSP Live.

Sunt de acord cu pozitiile mentionate de Andrei, cu siguranta avem nevoie sa acoperim posturile mentionate, dar, din punctul meu de vedere, Dinamo are la fel de multa nevoie de un mijlocas box ton box. In ultimii doi ani echipa a functionat bine avand un „ax central” solid.

Roșca – Homawoo – Boateng – Gnahoré – Olsen – Cîrjan – Selmani au reprezentat axul central în sezonul trecut, iar parcursul a fost unul bun. Lipsa dublurilor pe posturi și faptul că am fost nevoiți să apelăm la improvizații în momentul apariției accidentărilor au făcut ca, în play-off, să nu reușim să obținem mai multe puncte.

Epassy – Stoinov – Boateng – Gnahoré – (Kyriakou, Mărginean, Mihai) – Cîrjan – (Karamoko, Perica, Pop) reprezintă în acest moment axul central al echipei, acolo unde, din punctul meu de vedere, Dinamo are nevoie, pe lângă atacant, și de un mijlocaș box-to-box de calitate.

Kyriakou – Mi se pare mult mai util ca rezervă pentru Gnahoré decât ca titular. În mod cert, în momentul în care îi avem în teren și pe Eddy, și pe Charalampos, nu ne putem face jocul de construcție obișnuit sau îl facem, dar cu un randament mai scăzut.

Mărginean – Încă mai are de demonstrat pentru a fi titularul cu care să ne batem pentru un loc de cupe europene.

Mihai – Potențial uriaș, însă are probleme dese cu accidentările, motiv pentru care a apărut extrem de sporadic în primul „11”.

Evident, este doar opinia mea, de suporter, dar cred că întărirea lotului cu un mijlocaș central de travaliu ar trebui să fie o prioritate la fel de mare ca găsirea unui fundaș central sau a unui atacant.

Pot fi de acord că, în scurta mea analiză, pot exista erori, că pot subevalua sau supraevalua un jucător, dar ceea ce știu sigur este că jocul implementat de Kopic are nevoie de un ax central capabil să facă diferența.

Sper ca decizia pe care o vor lua cei din conducere să fie una care să ducă Dinamo la următorul nivel.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare