Articol scris de Marius Chelu:
Intr-un eveniment autentic de viata, un celebru psiholog britanic organizeaza un seminar gratuit, de cateva luni, pentru o terapie anti-melancolie a unora dintre pacientii care-i frecventau cabinetul cu aceasta problema.
Finalul i-a fost dezarmant, insa, cand, printre feedbackurile oferite de clienti a regasit si unul. Special de confuz! „A fost un seminar foarte util, cred ca ma va ajuta sa depasesc problema psihica, dar…parca atmosfera nu mai e ce-a fost odata!”.
Pilda aduce mult cu ceea ce simtim, o mare parte din noi, in zilele de azi cu privire la echipa noastra de suflet. Nu stiu cat de dinamovisti ne-am nascut, dar am devenit din dependenta unor generatii de succes, poate din nevoia psihologica de a ne alia unor invingatori, poate din ambitia impotriva altora, poate…pura chimie cu fotbalul. Dupa anii de comunism, regretabili sau nu, in care eram obisnuiti „sa ni se intample de la sine” performanta, a urmat acea perioada „de tranzitie”, cu un business discutabil si specific vremurilor, finalul lor ne-a regasit, de curand, in prag de faliment. Un lucru e cert, istoria clubului nostru nu a cunoscut un business corect, autofinantat si performant, iar viitorul e dependent de asta.
Prin comparatie cu altii, am stiut sa ne mobilizam si sa ramanem langa echipa, chiar si in momentele ei grele de sezoanele trecute, de-aici poate si convingerea ca emulatia noastra, a fanilor, e una dintre cheile depasirii cu bine a perioadei austere. Nostalgic sau nu, cu totii ne dorim performanta, mai ales ca nici macar farmacopeea Institutului „Victor Babes” nu a inventat un antidot microbului „fotbal”. Unde suntem noi acum, realist?
Dintr-un total de cateva milioane de suporteri la nivel national, avem cateva sute de abonati anual, cateva sute de cotizanti la programul DDB, medii anuale jenante de spectatori, si acelea crescute masiv cu varfurile de la derby-uri, mii de opinii divergente in online. Indiscutabil, onoarea de a fi contemporani milenar cu arena noastra „Stefan cel Mare Collosseum” (Pista mamii lui) nu presupune sa ne si placa, la fel de firesc e sa nu ne multumeasca nici clasarile anterioare, poate si dependenta de performanta indreptandu-ne serios spre handbal, un sport atat de frumos!
Paradoxal, daca noi avem acum problemele astea, ma intreb cat de pline sunt ospiciile cu nostalgici ai unor nume mari din istorie, Nottingham Forest sau Saint-Ettienne? In ecuatia asta financiara, de unde vine importanta noastra, a fanilor cotizanti? Simplu, suntem investitori indirecti. Pe langa banii incasati direct din abonamente, audienta noastra aduce rating pe tv, implicit drepturi de televizare, plus accesul la sponsori si perspectiva unei viitoare finantari.
Sunt constient ca, inevitabil, avem intre noi suporteri de rezultat de tip monopolist (simpatizanti de Juventus Torino si PSG), de la care e dificil sa asteptam implicare, ei fiind cei carora viata le e doar o eterna diateza reflexiva. Tuturor celorlalti, le suntem cu totii datori anticipat pentru strans randurile si implicare activa in viata echipei, realitatea aratand ca Dinamo va fi un proiect de business sau deloc.
Evident, putem fi inventivi si putem face performanta si prin neimplicare, sper sa nu dau idei, dar o finala de Campionat Municipal de Cârcoteli sau un premiu de „Chibițul Anului” nu sunt la indemana oricui, cu toata inutilitatea lor! Incepem un nou sezon! Iarasi nu am reusit sa-i oferim bonuri de masa lui Dani Alves si ne-a refuzat, iarasi a fost Icardi inconstient de turismul ecumenic din Centrul Vechi si ne-a refuzat, dar…”ne-avem pe noi, si-avem Dinamoooo”! Cu totii alaturi de echipa! Hai Cainii!
