Dinamo 2 pierde al doilea meci consecutiv în liga a 3-a , dincolo de problemele obiective care au dus la prestația de ieri, apar multe semne de întrebare privind atitudinea unuor tineri jucători în cele două meciuri disputate până acum.
Echipa secundă s-a prezentat cu un lot decimat ieri la Bradu, antrenorul Sorin Colgeag având pe bancă doar 4 jucători de schimb. Sunt motive obiective care duc la lipsa de rezultate, le putem înțelege, ceea ce am văzut însă în repriza secundă a meciului de ieri, ca și în prima repriză a meciului contra celor de la Progresul Spartac mă fac să cred că o parte din jucătorii echipei secunde au uitat scopul pentru care sunt în teren și datoria pe care o au făța de echipa la care joacă.
Individualism , blazare, plictiseală, ar fi câteva dintre cuvintele care pot descrie jocul echipei secunde, în special în a doua repriza a meciului contra celor de la Real Bradu. Nu stiu ce îi motivează pe acești copii, ce vor de la viața lor sportivă, de la profesiunea pe care o fac, dar cu o atitudine precum cea de ieri, cu siguranță nu vor avea șanse să ajungă fotbaliști de prima liga.
O prima condiție esențială atunci când joci fotbal este să iți placă fotbalul, apoi trebuie să iți dorești să fi mai bun decât adversarul din teren și să faci tot posibilul să învingi. Mă întrebam dacă în teren sunt copii cărora le place fotbalul sau adolescenții trimiși să joace de Colgeag au fost cumva forțați să intre în meci. Aveam senzația că asist la munca unor funcționari plictisiți care abia așteaptă să termine orele de lucru și să înceapă weekendul.
Înțeleg că mulți dintre ei se visau titulari la prima echipă, că adoră să se simtă importanți, sunt beneficii ale meseriei de fotbalist care vin la pachet cu multe alte lucruri, dar că să ajungi să te bucuri de rezultate trebuie să demontrezi că vrei și că poți. Ceea ce am văzut în primele două meciuri mă face să mă întreb serios dacă unii dintre ei merită eforturile care se fac din partea tuturor pentru că echipa secundă să existe.
Borcea a fost singura excepție în meciul de ieri, pe alocuri Floarea și Florescu nu au dezamăgit, în rest mă întreb ce așteaptă acești copii, ce își doresc de la fotbal și cum își pot atinge obiectivele personale atunci când singura lor preocupare este să se termine chinul de 90 de minute și să poată deschide telefonul sau laptopul?
Mai copii, pe voi v-au trmis părinții forțați la fotbal sau vă place să jucați fotbal?
Daca vă place și doriți să ajungeți fotbaliști, credeți că jucând cu atitudinea asta veți depăși nivelul ligii a 3-a?
Sunt întrebări la care numai voi puteți răspunde, noi doar putem observa și consemna ceea ce vedem în teren și este puțin, foarte puțin.
