Astăzi au fost prezentați cei patru jucători care au semnat momentan cu Dinamo, Gabi Torje, Cosmin Matei, Constantin Nica și Răzvan Popa
GABI TORJE: ,,Mulțumim că sunteți alături de noi, asta arată că Dinamo este foarte importantă pentru fotbalul românesc, presa din România, această conferință de presă nu face decât să confirme faptul că am semnat, că suntem aici, vrem să ajutăm Dinamo cât putem noi de mult, nu vom face minuni că am apărut 4 jucători, însă ne vom dedica 100% la fiecare antrenament, fiecare ședință, fiecare analiză tehnică, până când vom avea șansa să ajungem în teren, fie că va fi primul, al doilea, staff-ul va decide când vom putea juca.
Suntem bucuroși cu toții că suntem aici, mi-am dorit foarte mult, am avut discuții cu alte echipe din România, s-a întâmplat pentru mine să nu semnez niciunde și să semnez aici, mă bucur că am ajuns la un acord rapid, fără probleme”
Torje are nevoie de Dinamo, Torje mai are o carieră care durează 4-5 ani, se retrage, noi de aici, avem nevoie de Dinamo. Dinamo poate va fi ajutată de noi, Dinamo din situație de acum, ce înseamnă? Avem 6 puncte, avem multe meciuri în față, trebuie să fim încrezători că ne putem salva de la retrogradare, sunt multe echipe care nu ne sunt superioare și au câștigat contra noastră, noi vom putea câștigă împotriva altor echipe mai bine cotate. Putem să facem împreună cu staff-ul, un sezon bun, spre foarte bun.
”Trebuie să poți să joci bine, să fii în teren la număr, nu este ok, mai sunt 8 zile până la meci, antrenorul decide dacă sunt apt, nu sunt eu cel în măsură. Cine nu și-ar dori să joace în derby, dar decât să încurci echipa, mai bine intri după ce te mai pregătești. Nu am stat în pat de când nu am mai jucat fotbal, a zis și domnul președinte, că sunt într-o condiție foarte bună.”
,,Vom da ultima picătură de transpirație pentru echipă, unele vom castiga, altele nu, nimic nu garantează o victorie, cu ajutorul pregătirii, lui Dumnezeu, vom arată că suntem o echipa cu valoare în fotbalul românesc”.
COSMIN MATEI: ,,Eu o să fiu puțin mai scurt, mi-am dorit să mă întorc la Dinamo, mă simt ca acasă, am venit să progresăm. De azi înainte, să transformăm în lucruri pozitive.
CONSTANTIN NICA: ,, Ce putem da în plus, noi știm ce a însemna Dinamo pentru România, un plus de agresivitate,răutate, tot ce avem de făcut este să muncim și să dăm 100% clubului”.
RĂZVAN POPA: ,,Vreau să mulțumesc clubului, că mi-a dat posibilitatea să fiu aici, sper să dovedesc că am valoarea necesară să joc la Dinamo”
CONTINUĂ TRANSFERURILE!
IULIU MURESAN: ,,Nu sunt din România, dar nici nu au o distanță mare, încât să vină cu avionul. Nu sunt români, Mirko Ivanovski îl știți, am ales jucători care i-am cunoscut personal, îi știu din fotbalul românesc. Deși intenția mea a fost să nu vorbesc în plus, este Plamen Iliev, portarul.
Ei vin mâine seară. Al treilea încă nu a semnat, este un mijlocaș, care poate juca și fundaș central, e box to box, e număr 8. Eu zic că ne-am întărit echipa cu acești jucători și cu acel mijlocaș care sper să vină, e 90% rezolvat.
NU neapărat se încheie, jucătorii pe care îi transferi, pot fi legitimați până luni la 12 noaptea, dar jucători rămași liberi din mercato, poți să îi aduci și ulterior”.