Ma tot gandeam zilele trecute la momentul in care am inceput sa simt in alb si rosu, la generatia ce mi-a marcat copilaria si m-a ajutat sa fac primii pasi in dragostea pentru Dinamo. Ce inseamna de fapt Dinamo pentru un copil? Nu poate sa iti analizeze jucatorii pe baza performantelor, ori daca o face, mai mult se bucura decat critica, nu o sa analizeze ce sistem foloseste antrenorul. Insa totusi ceva din acel joc, din acea echipa il face sa simta ceva, il atrage sa devina parte din familia Dinamo. Ma gandeam cu ceva tristete comparand generatia actuala sau din anii trecuti, cu cea alaturi de care am crescut. Mergand si mai departe, comparand cu generatiile celor care au prins semifinale de cupe europene. Primul sezon pe care mi-l aduc aminte de la inceput, cand inca nu erau transmise toate meciurile la televizor, dar ascultam Fotbal Minut cu Minut, pentru a astepta interventia de pe stadionul unde Dinamo evolua, a fost cel din 1998-1999.
Nu stiam eu foarte bine atunci, dar Dinamo venea dupa o perioada foarte grea, cea de la mijlocul anilor 90′, insa se pusesera bazele unei formatii care avea sa revina in top. Duelul nostru a fost atunci cu Rapidul lui Mircea Lucescu. Nu pot sa spun ce mandru am fost in momentul in care am castigat cu 4-1 in Giulesti, prietenii rapidisti erau uluiti. Anul acela campionatul nu a fost castigat de Dinamo, dar a facut si mai dulce triumful din anul urmator, cand am dominat un campionat de-o maniera cum nu cred ca se va mai vedea in Romania, daca nu marcam 3-4 goluri in Stefan cel Mare, era motiv de ingrijorare. O generatie fabuloasa, iar un meci care a definit acel sezon, a fost victoria cu Steaua, 3-2. Prima mea victorie in fata rivalilor, de neuitat. Dinamo redevenea campioana si incepeam sa inteleg ce inseamna aceasta formatie, ce emotii transmite.
La 26 de ani, am reusit sa prind destul de multe trofee castigate, seria fantastica de Cupe, din 2000 pana in 2005, cu pauza in 2002, campionate castigate 2000, 2002, 2004, insa totul s-a cam oprit brusc prin 2007, cu o exceptie in 2012, cand s-a castigat un trofeu pentru ultima data. S-ar fi gandit suporterul din 2007, ca vor trece atatia ani, fara ca Dinamo sa devina din nou campioana? Atunci cand se canta pe stadion „Ole ole, ole ola, aplaudati campioana” sau strigatul de spartani, cum m-as fi putut gandi ca nu vom fi din nou acolo sus sezonul urmator, ori cum se tot obisnuia la noi, la 2 ani. Pe masura ce anii treceau, revenirea devenea din ce in ce mai dificila si mediocritatea incepeau sa faca casa buna la Dinamo.
Partea trista ar fi ca suporterii nascuti dupa 2000, nu nu isi pot aduce aminte de campionatul castigat in 2007, poate vag, parca au in spate prea multe nedreptati, infrangeri dureroase, dezamagiri si clasari care au nimic in comun cu nivelul de performanta impus de Dinamo. Nu vreau ca aceasta generatie noua de dinamovisti, care reprezinta viitorul, sa traiasca pe viu si momentul in care Dinamo nu reuseste calificarea in play-off si se zbate intr-o mediocritate trista pana la finalul campionatului. Jucatorii din actuala echipa, au datoria de a lupta in aceasta seara pana la ultima farama de energie, sa lase emotiile deoparte si sa simta mesajul transmis de cei care vor veni pe stadion in aceasta seara. Ei vin pentru Dinamo si nu vor sa vada Dinamo in mediocritate, vor sa vada Dinamo din nou acolo sus, iar astazi poate fi un inceput pentru acest lucru.
Voi generatii ce veniti din urma, vreau sa simtiti si voi sentimentul de a vedea Dinamo campioana, de a vedea capitanul echipei ridicand trofeul, vreau sa simtiti acea bucurie care nu stiu daca suporta vreo comparatie cu o activitate din viata noastra de zi cu zi. Pentru aceasta generatie care a trait prea multe dezamagiri si prea putine victorii, pentru suporterii care au trait vremuri de glorie si vor sa vada Dinamo din nou in frunte, Dinamo trebuie astazi sa straluceasca!
