Preambul.
Marcu 14:66-72 VDC
Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat țintă la el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus din Nazaret!” El s-a lepădat și a zis: „Nu știu, nici nu înțeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieșit în pridvor.
Iubesc și am iubit Dinamo mai mult decât multe chestii în viața asta cărora cu siguranță ar fi trebuit să le acord mai multă impotantă și să îmi aloc mai mult timp. Că a fost vorba de membrii ai familiei care au plecat dintre noi, că au fost prieteni dragi care nu mai sunt sau chiar preocuparea pentru propria persoană și sănătatea mea.
Că au fost meciuri sau deplasări, că a fost voluntariat cu DinamoMobilul, că au fost emisiuni la RD1948 sau discuții până târziu în noapte cu frații de la Oradea sau cu chibiții mei de la T2, dacă aș fi depus același efort pentru mine acum nu stăteam cu falca umflată de la implanturi sau cu regretul că nu am reușit să îmi fac timp să îl vizitez mai des pe bunicul de la Constanța în ultimii ani de viață ai dânsului sau să stau de vorbă la telefon cu un prieten pe care știam că îl voi pierde curând.
Și totuși suntem oameni și greșim! Și ne pare rău dar e vorba aia amară, iubirile nu se aleg. Iară noi nu am ales Dinamo, ea ne-a ales pe noi! Și mai ales timpul asta păcătos nu îl aducem înapoi!
Am început cu un verset care mi se pare definitoriu pentru ce s-a întâmplat între mulți dintre suporteri și echipa pe care o iubesc. Pentru că deși există încă un sentiment puternic, sunt momente când natura noastră ne face să ne dezicem de ce iubim.
Prima dată mi s-a întâmplat în acel decembrie când conducerea lui Dinamo impreună cu DDB, care nu a reacționat de data asta, l-a mazilit pe Mircea Rednic. M-am simțit atunci trădat și timpul mi-a demonstrat că am avut dreptate o dată cu căderea noastră în abisul ligii a doua. Atunci mi-am oprit abonamentul la DDB și am decis să nu mă mai implic cu nimic în afară de abonamentul anual la stadion și câte un tricou pe sezon.
Apoi a venit o discuție cu Ionuț la RD1948 în care am reacționat foarte tare, foarte vocal. Și atunci am decis că nu mai pot să colaborez cu ei pentru că eu nu sunt făcut să tac pentru binele echipei. Sunt foarte impulsiv indiferent că am sau nu dreptate și distrug ce am clădit cu multă trudă! Asta sunt eu! Și asta nu a fost pt că am ceva cu el. Nu aveam niciun fel de probe la acuzațiile mele și totuși am ales să fac asta pentru că de fapt căutam pe cineva pe care să îmi vărs toată frustrarea.
Și a treia oară a fost acum vreo o lună când am considerat că „mi-a ajuns bătaia de joc a conduceri la adresa mea ca suporter”. Să nu îmi pot păstra locul la T2 plătit 2 ani la rând indiferent de ligă și de preț și să nu includă (chiar și cu o eventual mărire de preț pe care mi-o asumam) meciurile de playout și cupa României am considerat-o un afront personal.
Și iar m-am lepădat și nu am reînnoit abonamentul iar de tricouri nu mai intru în polemici cum a ajuns de la 270 lei preț de lista la Macron la 350+ preț final. L-am scos și pe acesta din „schemă”!
Și credeam că m-am liniștit. M-am resemnat cu ideea că voi merge la ce meciuri voi putea fără a mai face vreun efort extra. Până astăzi de dimineață. Până în acel moment în care un vecin cu care ne salutam respectuos cu m*¡& stOaia m-a salutat cu „tătare, fi-ți-ar Dinamo să îți fie cu DDB ul tău cu tot (zici că erau a lu’ mama de acasă)! Dacă te mai prind că mai zici să mergem la meciuri sau să luăm cardurile vieții și abonamente dau cu mașina asta peste ține! M-am săturat să luăm goluri în min 90, de locul 14, baraje și liga a2a! NOI SUNTEM DINAMO! Doar că ăștia au uitat. Sau unii nu au simțit asta niciodată!”
Și atunci m-a durut! Și am realizat într-o secundă că nu am încetat să iubesc Dinamo. Și că de fapt toată ura asta a noastră e frustrarea unei lipse acute de profesionalism la nivel de club! Nu la nivel de suporteri! Ei sunt tot acolo! Noi suntem acolo! Doar că foarte răniți! Și debusolați!
Și, foarte important, nu ne mai simțim reprezentați de ce se întâmplă la echipă! De conducere și de jucători! Ne-am pierdut busola! Ne-am pierdut identitatea! Așa cum Petru și-a pierdut însăși ființă în acea noapte până la zi, la cântatul cocoșului de 3 ori!
